Un tânăr de 20 de ani din comuna Bilca a fost depistat băut la volan, după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod. Accidentul a fost anunţat sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, la faţa locului ajungând în scurt timp un echipaj de poliţie. Investigaţiile demarate la locul accidentului au arătat faptul că în timp ce conducea un autoturism Ford Fiesta pe un drum comunal din localitatea Bilca, deplasându-se spre localitatea Gălăneşti, un tânăr de 20 de ani din localitate a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un capde pod. În urma impactului cu podul din beton, autoturismul a fost avariat, iar tânărul de la volan a fost rănit uşor, fiind transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
El a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.