Un incendiu izbucnit miercuri după-amiază, la locuința unei femei de 60 de ani din comuna Valea Moldovei, a făcut pagube importante, după ce casa a ars împreună cu bunurile din interior. Incendiul a fost anunțat în jurul orei 15.45, la fața locului intervenind echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Gura Humorului. Flăcările violente au distrus întreaga locuință a femeii, în incendiu arzând mobilierul, articole de îmbrăcăminte, obiecte electrocasnice, documente personale. Valoarea pagubelor este de aproximativ 40.000 de lei. Pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului un cablu electric defect în zona siguranțelor fuzibile improvizate. La locuința femeii au fost identificaţi fiul proprietarei și concubina acestuia, care le-au relata oamenilor legii faptul că în momentul în care au vrut să aprindă televizorul a avut loc un scurtcircuit, în urma căruia aparatul electric s-a aprins brusc, cei din interiorul locuinței reușind să iasă afară la timp.