Pe numele unui bărbat de 30 de ani din municipiul Suceava a fost emis un ordin de restricţie provizoriu, după ce a consumat alcool și a devenit agresiv, lovindu-și mama. Agresiunea s-a petrecut miercuri seara, în locuința unde bărbatul locuia împreună cu mama și cu sora lui. În jurul orei 22.00, sora acestuia i-a anunțat pe polițiști că fratele ei provoacă scandal la domiciliu.
La sosirea oamenilor legii, mama agresorului, în vârstă de 79 de ani, a declarat că este victima unei agresiuni fizice care s-a petrecut din cauza consumului de băuturi alcoolice, fiind lovită cu palma peste cap de către fiul ei de 30 de ani. În același timp, femeia a declarat că acesta a provocat și distrugeri în locuința comună și că dorește să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „violență în familie” și „lovirea sau alte violențe”, pentru că îi este foarte frică să mai stea cu fiul ei, fiind agresată și în trecut de el. În urma completării Formularului de Evaluare a riscului, polițiștii au constatat că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, iar în urma probatoriului administrat s-a luat telefonic legătura cu procurorul de serviciu, care a opinat pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. Agresorului i s-a comunicat faptul că a fost emis un ordin de protecție provizoriu, precum și conținutul măsurilor de protecție dispuse prin acesta, fiind solicitat un echipaj al ambulanței, pentru transportul și internarea bărbatului de 30 de ani la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de „violenţă în familie” și „lovirea sau alte violențe”.