Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din Vatra Dornei, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor după ce s-a constatat că deținea un pistol cu gaze fără autorizație. Foarte interesant este și cum a ajuns pistolul la poliție, prin intermediul unui alt bărbat care îl ajuta pe octogenar la treburile gospodărești.
În dimineața zilei de 2 octombrie, la Poliția municipiului Vatra Dornei s-a prezentat un bărbat din Șaru Dornei, care a precizat că a venit să predea un pistol. Era vorba de un pistol cu gaz de calibrul de 9 mm, a rezultat din cercetări. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a mers în dimineața zilei de 2 octombrie la locuința unui bărbat de 83 de ani, din Vatra Dornei, pe care îl ajută la treburile gospodărești, observând că acesta avea pus într-o geacă un pistol. Reclamantul a luat pistolul și s-a dus cu el imediat la sediul Poliției Vatra Dornei, pentru a-l preda.
Verificările în baza de date au arătat că bărbatul în vârstă de 83 de ani a avut la un moment dat permis de armă, însă acesta nu mai era valabil. S-a mai stabilit că pistolul nu are corespondent în baza de date.