Amintiri din Comunism

Mama s-a mirat mult că nu a mai prins un nou război în care să fi murit eu, Doamne fereşte! În primul, i-a murit tatăl, în al doilea, soţul, iar în al treilea ar fi trebuit să moară fiul. Acum trebuie să gândesc şi eu ca ea, având un fiu. Cât timp a existat echilibrul terorii nucleare, lumea a scăpat. Şi acum echilibrul este acelaşi, dar un partener nu-l mai consideră egal pe celălalt şi face numai el pe jandarmul mondial, cu războaie, lovituri de stat etc. E periculos pentru omenire să nu-şi respecte partenerul actual, până se ridică unul mai mare ca amândoi.

Foştii puşcăriaşi din comunism, câţi mai trăiesc, mai scriu câte o carte. Mulţi menţionează că securiştii şi torţionarii din lagăre erau şi români, dar şi mulţi cominternişti, care erau de o duritate deosebită. Cu legionarii, cominterniştii s-au luptat până în 1989, după episodul 1964, şi se mai luptă şi azi unii. Scriitorul româno-israelian Teşu Solomovici este de o probitate profesională deosebită, ca şi călugărul ortodox evreu Nicu Steinhardt, cu al său celebru Jurnal al fericirii de puşcăriaş între 1959 şi 1964. Dar scriitorul evreu pe care-l apreciez cel mai mult nu e Saul Bellow, american, laureat al premiului Nobel, ci azi de toţi uitatul I. Ludo (un pseudonim), care a scris o serie de romane satirice despre lumea politică românească interbelică, incluzându-i şi pe conducătorii evrei, cu un talent deosebit. Sunt asemănătoare celor două romane ale lui Ilf şi Petrov. Am tot spus că ar trebui reeditate. Avantajul lui era că a ştiut să treacă de cenzura comunistă condusă tot de cominternişti. Dacă un român rostea atunci numele unui rege, ajungea la puşcărie. La fel şi mai ales, cel al lui Antonescu.

Nikita Sergheevici Hruşciov era rus şi nu ucrainean, cum se crede. Stalin l-a trimis prim-secretar la Kiev, în Ucraina, fiindcă se născuse acolo, dar într-o familie rusă. Naţionalismul ucrainean era şi atunci prezent. În 1954, Nikita Hruşciov, îmbrăcat cu o cămaşă tradiţională ucraineană, înflorată, din postul lui de conducător al URSS, dar fără să pună Sovietul Suprem să aducă o modificare Constituţiei lui Stalin, a trecut Crimeea la Ucraina, ca unitate administrativă, pentru a-l sărbători pe hatmanul Bogdan Hmelniţki, care, după răscoala împotriva stăpânirii polone, a cerut unirea cu Rusia moscovită. Fiul lui Hmelniţki, un bandit şi un ucigaş, Timuş, a dat o raită şi prin Bucovina actuală, jefuind vechile biserici şi mănăstiri. A fost ucis la Cetatea de Scaun din Suceava. Dacă Nikita Hruşciov ar fi presimţit că URSS-ul se va destrăma, după ce a învins în război, s-ar fi spânzurat, cu siguranţă. Occidentul, care iubeşte acum Ucraina, tremura de frica celor 40000 de tancuri sovietice în timpul lui Brejnev. Europa occidentală, o arată istoria, e bine să ştie de frica cuiva, fie a americanilor, fie a ruşilor. Americanii nu s-ar aventura într-un război clasic în Europa, decât dacă ar trebui ocupată înaintea ruşilor. Viitorul ne poate rezerva orice surpriză. O nouă debarcare americană pură în Normandia nu e exclusă.

S-a vorbit mult de raportul secret al lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS. A fost secret poate un an, fiindcă eu l-am citit integral în Scânteia cea bătrână la Şcoala de Meserii din Suceava, în curtea cantinei şi a internatului, pe Dragoş vodă nr. 11, acum Palatul Copiilor, lângă gardul care ne despărţea de grădina vilei tovarăşului prim-secretar Ene Ţurcanu, fiu de onoare al comunei Adâncata astăzi. El l-a adus de pe la Paşcanii maestrului Sadoveanu pe acest fost ceferist, Emil Bobu, tânăr procuror militar cu studii scurte, precum cursul scurt de istorie a PCUS, pe care nu l-am citit, deşi era obligatoriu. Dar ştiam din ziare şi filme toată istoria PCUS. Luam 10 la orice examen de marxism-leninism.

Era la modă în adolescenţa mea o carte celebră rusească, nu sovietică: Sevastopol, km. 4. Nu-i mai ştiu autorul. Nu mai ţin minte nici dacă se referea la războiul din 1854-1856 sau la al doilea război mondial, în care a luptat celebra eroină Katiuşa, cu două titluri de Erou al URSS, după care au fost numite cântecul frumos şi lansatoarele de rachete, numite şi orgile lui Stalin. Katiuşa, bătrână, mai trăia, ca orice rus, mujic sau nu, foarte modest, după 1990.

Există o falie religioasă între catolici şi protestanţi şi ortodocşi, la fel ca şi între islamism şi creştinism. Religiile, evident, băgate în capul deştept al urmaşilor maimuţelor, sunt tot atât de periculoase ca bombele termonucleare. Drumul evoluţiei darwiniste, în sens invers, este de milioane de ori mai scurt. Asta o spun savanţii din documentarele BBC, în Anglia cea încă imperialistă, care nu cedează Gibraltarul, insulele Malvine, chiar şi insula Sf. Elena sau Bermuda. Multe insule le-a cedat de nevoie, după război, americanilor, care au urât imperialismele europene, dar şi pe cel japonez. Prin Pacific au cam luat majoritatea insulelor, uitând de arhipelagul Polineziei, cu Tahiti-ul francez. Noua Guinee a devenit stat independent prin 1966. Americanii au luart şi atolul nuclear Bikini, unde băştinaşii purtau strămoşii chiloţilor născuţi apoi în Hawaii, care a fost ocupat de SUA prin ultimatum pur imperialist, pentru ca apoi să devină al 50-lea stat federal.