Doi soţi din satul Dănila al comunei Dărmănești se plâng că în urmă cu 8 luni de zile li s-au furat două ATV-uri dintr-o anexă a gospodăriei, iar ancheta demarată de poliţiști bate pasul pe loc. Oamenii spun că deși au făcut nenumărate demersuri la conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, pentru schimbarea poliţistului din comună care anchetează cazul de furt, până la această oră nimic din datele anchetei nu le dă speranţe păgubiţilor de identificare și tragere la răspundere a hoţilor.
ATV-uri sustrase în miezul nopţii dintr-o anexă a gospodăriei
Furtul s-a petrecut pe data de 27 ianuarie a acestui an, în timpul nopţii. Ilie Pauliuc, în vârstă de 67 de ani, capul familiei păgubite, povestește că în timpul acelei nopţi, în jurul orei 02.00, a auzit la un moment dat câinele lătrând, însă nu a văzut nici o mișcare suspectă prin curte. Dimineaţă a găsit poarta de la șură forţată și deschisă, fără lacătul cu care fusese asigurată, iar din interior lipseau două ATV-uri. Bărbatul ne-a povestit că își asigurase porţile anexei cu lacăt, după ce înainte cu ceva vreme, din același loc îi fusese furată o cantitate de benzină. Furtul de benzină se petrecuse cu două săptămâni înainte de acea dată, iar proprietarul vehiculelor dispărute crede că ambele furturi au fost comise de aceiași autori. Bărbatul păgubit a sunat de urgenţă la 112, sesizându-le poliţiștilor cele petrecute în gospodăria sa, iar la faţa locului au ajuns poliţiștii din comună, împreună cu criminaliștii, care au luat probe de la faţa locului. După urmele găsite s-a constatat astfel că în timpul nopţii, doi indivizi săriseră gardul gospodăriei și, după ce au forţat ușa din spatele șurii, au intrat înăuntru, au luat cele două ATV-uri, cu care au ieșit apoi pe poarta mare a anexei, după ce au forţat lacătul acesteia. Au ieșit apoi din curte pe poartă și au împins cele două vehicule până într-o mică intersecţie din apropiere, unde bărbatul spune că cel mai probabil le-au încărcat într-o dubă, cu care au dispărut.
Cei păgubiţi se plâng că după 8 luni de zile de anchetă, poliţiștii nu se grăbesc să-i identifice pe autori
Cercetările efectuate de poliţiștii din comună în următoarele luni nu au indicat însă nici un suspect de comitere a furtului, chiar dacă bărbatul păgubit spune că între timp a aflat mai multe despre furtul comis din gospodăria sa. Bărbatul povestește că toate indiciile adunate de-a lungul timpului, din relatările oamenilor din sat și din ameninţările venite asupra unor vecini care aflaseră cum s-au petrecut lucrurile l-au îndreptăţit să se convingă că principalii suspecţi de comitere a furtului sunt doi tineri, unul de 21 de ani, din satul Slobozia, și un localnic de 17 ani.
Ilie Pauliuc ne-a relatat: ”Sunt convins că autorii nu pot fi decât Bogdan Onofrei, un tânăr de 21 de ani cunoscut pentru alte furturi comise cu ajutorul dubei pe care o deţine, și A. O., de 17 ani, din localitate. Acesta din urmă se lăuda, înainte de a-mi fura ATV-urile, că are două astfel de vehicule de vânzare, convingerea mea fiind că acesta este și autorul furtului de benzină din curtea mea, atunci venind prima dată în recunoaștere. Când le-am spus poliţiștilor că acest tânăr este principalul suspect de furt, mi-au răspuns că deocamdată e plecat din localitate și nu pot face nimic. În toate demersurile făcute de mine către conducerea postului de poliţie din localitate, nimeni nu mi-a dat crezare și nu au fost făcute cercetări care să scoată la iveală participarea celor doi la furtul comis. Mai mult de atât, am convingerea că agentul Gabriel Coajă, din cadrul Poliţiei Dărmănești, cel care a făcut cercetări în acest caz și care este în relaţii de prietenie cu mama minorului de 17 ani, a tergiversat cercetările, tocmai din dorinţa de a-l proteja pe tânăr.” Ilie Pauliuc ne-a relatat și faptul că de la comiterea furtului a fost de trei ori în audienţă la conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, fără a căpăta vreun răspuns la cererile formulate de el: ”Comandantul poliţiei a fost contrariat de cererea mea de a-l schimba pe cel care conduce ancheta pentru identificarea autorilor furtului și mi-a spus să mă adresez Parchetului dacă doresc acest lucru. Am făcut astfel și o cerere de recuzare a organului de cercetare penală, fiind vorba despre Gabriel Coajă, din cadrul Postului de Poliţie Dărmănești, însă printr-o ordonanţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, emisă la data de 30 august, această cerere formulată de mine în calitate de persoană vătămată a fost respinsă.”
Conducerea Inspectoratului de Poliţie a declarat că nu există probe suficiente
Întrebaţi despre stadiul anchetei în cazul furtului comis în urmă cu opt luni de zile la Dănila, reprezentanţii poliţiei judeţene au declarat că cercetările sunt desfășurate în acest caz în cadrul unui dosar penal, deschis pentru comiterea infracţiunii de furt. Oamenii legii au constatat că cei doi tineri suspectaţi de bărbat că ar fi comis furtul au alibiuri solide, declarând că erau în cu totul altă parte în momentul comiterii infracţiunii. În acest moment, poliţiștii au declarat că nu există probe suficiente pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorilor furtului, dosarul rămânând în continuare în lucru, cu autori necunoscuţi.
Bărbatul de 67 de ani din Dănila este hotărât, în caz că autorii furtului nu sunt prinși, să facă demersuri în continuare la Ministerul de Interne și la Procurorul General al României.