Un tânăr aflat la volanul unui autoturism staționat, spre care se îndrepta un echipaj de poliție aflat în control, a trecut brusc pe bancheta din dreapta, în încercarea de a le spune polițiștilor că nu a condus el vehiculul. Nu a fost crezut de oamenii legii, care văzuseră mișcarea făcută de acesta, și s-a ales cu un dosar penal pentru conducere fără permis.
Incidentul s-a petrecut duminică seara, înainte de ora 23.00, când un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Suceava a observat un autoturism Opel Corsa, care era oprit în staţia Policlinică de pe strada Ştefan cel Mare, cu avariile pornite. Polițiștii au pornit în acel moment semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie și s-au deplasat la autoturism. În interiorul mașinii, la volan se afla un tânăr, iar în momentul în care s-a intenționat interceptarea acestuia, el a sărit de pe scaunul şoferului pe scaunul din dreapta. În urma verificării documentelor, în autoturism a fost identificat un tânăr de 20 de ani
din comuna Stroieşti, care a declarat că deși nu deţine un permis de conducere, a condus autoturismul din comuna Zahareşti până în municipiul Suceava, după ce înainte consumase alcool. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracțiunii de „conducere fără permis”, tânărul fiind în același timp sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.595 lei.