Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu a acuzat într-o conferință de presă PSD că reprezintă un pericol la adresa siguranței cetățenilor, prin preocuparea obsesivă de a crea avantaje multiple infractorilor în detrimentul cetățenilor cinstiți. Bogdan Gheorghiu a declarat că în urma aplicării recursului compensatoriu, un număr de 18.849 de deținuți au fost eliberați înainte de termen, dintre care 840 condamnați pentru omor, 566 pentru viol, din care 39 au recidivat deja, 191 condamnați pentru trafic de minori. Deputatul liberal a amintit și de eforturile vicepreședintelui PSD Florin Iordache de a elimina materialele video ca probe în instanțe, ceea ce ar fi făcut ca anchetele în cazurile Caracal și Dâmbovița să fie aproape blocate.
De asemenea, deputatul PNL Bogdan Gheorghiu a mai acuzat Guvernarea PSD de deprofesionalizarea Poliției prin pensionările anticipate din sistem la mijlocul carierei și angajările din surse externe a unor persoane total nepregătite profesional. Mai mult, el a precizat că în cadrul Ministerului de Interne se fac reduceri bugetare la nivelul secțiilor de poliție rurale și la nivelul agenților din teren, în schimb la nivel central cheltuielile deșănțate au ajuns la un nivel record.