Amintiri din Comunism

Nikita Hruşciov, la doi ani de la moartea marelui Stalin, a numit echipa Malenkov, Kaganovici, Molotov etc. grup fracţionist antipartinic. Nici de dreapta, nici de stânga. Grăsuliul prim-secretar Hruşciov, care avea propriul lui buton nuclear, a fost în timpul războiului comisar politic cu grad de general. Comanda însă era unică, la militari. După o bătălie pierdută la Harkov, Stalin l-a criticat violent. Mareşalul Voroşilov, cel din războiul civil, a avut dreptate cerând retragerea unei armate, care ulterior a fost luată prizonieră. Stalin s-a supărat pe el şi l-a abandonat, ca şi pe cavaleristul Budionâi, punând la comandă mareşali precum Jukov, Şapoşnikov, Konev, Vasilevski, Timoşenko, toţi cu vârste între 40-50 ani. Hitler, ulterior, după atentatul de la 20 iulie 1944, l-a apreciat pentru asta. În timpul războiului, Stalin a golit toate puşcăriile (gulagurile) şi i-a trimis pe toţi deţinuţii, fie ei dezertori, politici, bandiţi, criminali, violatori, hoţi etc. pe front în prima linie. Avea nevoie de loc în lagăre pentru prizonierii germani, români, italieni, maghiari. Şi Stalin a fost un fel de geniu, evident, al răului, spun toţi cei care nu vor să asimileze crimele comunismului cu cele ale nazismului. Aşa se explică şi situaţia unui comandant de lagăr de la Aiud, în comparaţie cu cea a unuia de la Majdanek. Cineva are grijă de cei de la Aiud şi din toată ţara, din anii 1945-1964. Torţionari din toate ţările, uniţi-vă!, iată lozinca socialiştilor europeni, bolşevici până în vârful unghiilor. Mai ales cei din Franţa, care l-au alungat de la putere pe bătrânul general De Gaulle în 1969, începând cu revoluţia studenţilor comunişti din 1968.

Clasa muncitoare a dispărut de pe scena industriei româneşti postcomuniste. Au mai rămas puţini muncitori calificaţi, mulţi în fabricile capitaliştilor străini, puţini în cele ale capitaliştilor români. Ieşiţi buimăciţi din comunism, cetăţenii scumpei noastre patrii au luat mulţi, milioane chiar, calea pribegiei. Probabil că unii vor reveni, dar nu şi cei tineri, duşi definitiv în Canada sau Australia, mai puţin cei din Europa, care vor reveni, Europă ce primeşte mai degrabă turci şi arabi sau africani, decât români. Ţiganii, sau indienii noştri, cei cu frumoasele Carmen şi Gina Lollobrigida în Cocoşatul de la Notre-Dame, dar şi cu Voievodul ţiganilor şi Ţiganiada lui Budai Deleanu, se duc şi ei, dar revin pe acest pământ, pe care îl iubesc mai mult decât noi, cei care ne zicem români etnici şi majoritari în scumpa noastră patrie. Ce-ar fi spus, oare, Eminescu dacă ar fi văzut străinii luându-ne munţii, mânca-le-ar inima câinii, vorba lui genială în versuri? Marele poet nu era xenofob, cum spun mulţi, el a spus că trebuie pedepsiţi de câini cei care i-au adus pe străini, adică românii noştri frumoşi, harnici, dar şi hoţi şi mincinoşi, cum ne apreciază popoarele civilizate.

Istoria nu se uită. În 1919, trupele române au cucerit Budapesta, alungând guvernul comunist al lui Béla Kun, ungur de altă naţionalitate, dar şi arborând pe superbul palat al Parlamentului steagul României şi o opincă autentică. Eu am văzut în copilărie mulţi ţărani bătrâni cu opinci, iarna, evident. Îi priveam cum îşi înfăşurau obielele din bucăţi de pânză sau îşi puneau şi ciorapi de lână. Celebrele nojiţe erau lungi şi prindeau şi bernevecii, izmene groase bătute la piuă. Ca în Peneş Curcanul.

Gândurile mele răzleţe mă duc, iarăşi, la Ivan Karamazov, ateul lui Dostoievski, şi la Marilyn Monroe, care l-a citit pe genialul scriitor, surprinzător pentru unii. Ar fi vrut s-o joace pe Gruşenka, cel mai celebru personaj feminin al lui Dostoievski. Cine n-a citit romanul Fraţii Karamazov ar fi bine să nu-l citească. În general, sunt mai fericiţi cei care n-au citit nimic din Dostoievski. Sigur că cei mai fericiţi erau activiştii şi securiştii şi alţi oameni ai muncii din ultimii 50 de ani, care n-au citit în comunism decât Sportul popular, iar acum tot un ziar asemănător. Aşa fac capitaliştii noştri actuali, miniştrii şi prim-miniştrii, de la Nicolae Văcăroiu încoace. Fiii generalilor de securitate citeau totuşi mai mult. Ei ajungeau doctori, ingineri, mai puţin profesori, dar nu securişti. Ştiau ce ştiau căpitanii şi maiorii de pe atunci. Generali ajungeau pe la 45 de ani. Preşedintele Ceauşescu era zgârcit, ca în tot ce făcea, cu gradele militare. Comandanţii de regimente trebuiau să fie colonei plini, dar toţi erau menţinuţi cu gradul de locotenent-colonel. Era vorba de sporul de la soldă şi secretarul general al PCR făcea economii şi la bugetul armatei. A început fabricarea unui tanc autohton şi a unui avion de vânătoare, împreună cu iugoslavii. Dar a venit Târgovişteaua, vorba cântecului popular. Acum toată lumea în România se teme de război şi face inventarul armatei. Armament, ioc! Cel puţin dacă făceau cei din sectorul nuclear câteva bombe cu hidrogen! Tot mai circulă povestea cu un laser militar care putea opri tancurile sovietice. Poveşti!

Cine face o scurtă trecere în revistă a istoriei umane îşi dă seama că un al treilea război mondial este inevitabil. N-au făcut oamenii, mânaţi de diavol, după pocăiţi, care evident că conduce lumea de pe infimul nostru Pământ, atât armament fără să-l folosească, mai ales că s-au înmulţit în mod înfiorător, peste 7 miliarde, şi natura, nu diavolul, are legile ei compensatorii. Până se vor uni iarăşi continentele sau ne va lovi un meteorit uriaş, va fi un nou război nuclear total. Vor mai rămâne cel puţin un miliard de oameni care se vor adapta şi vor evolua în sus sau în jos, spre maimuţe. Am citit aşa ceva încă în tinereţe, în scrierile filozofului german Marcuse.