Joi, 26 septembrie, de la ora 11.00, pe Dealul Spătăreşti, la troiţa ridicată în amintirea ostaşilor Regimentului „2 Grăniceri” şi Regimentului „16 Dorobanţi”, va avea loc un ceremonial religios-militar cu prilejul sfinţirii. Manifestarea este organizată de Asociaţia Umanitară „Credinţă şi Faptă” Fălticeni, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi Primăria Fântâna Mare.
Preşedintele Asociaţiei Umanitare „Credinţă şi Faptă” Fălticeni, preot militar iconom stavrofor Cătălin Simion, a spus: „Anul acesta s-au împlinit 101 ani de când, lângă oraşul Fălticeni, armata română a dat încă o dată dovadă de curaj şi vitejie, în lupta de la Spătăreşti, unde aproximativ 500 de ostaşi români s-au opus, au oprit şi au dezarmat aproape 10.000 de soldaţi ruşi. În noaptea dintre 27 şi 28 ianuarie 1918, s-au aflat faţă în faţă Corpul II Armată rus, avându-l ca şef de Stat Major pe măcelarul Moina Podolski, şi forţele române, care au fost reprezentate în principal de trupele Regimentului 2 Grăniceri şi subunităţi din Regimentul 16 Infanterie şi Regimentul 25 Artilerie. A fost o confruntare militară sângeroasă, care a fost începutul unei lungi perioade de conflict între România şi Rusia sovietică. Prin marea victorie a românilor au fost salvate de la distrugere în principal oraşul Fălticeni, dar şi partea de sud a Bucovinei, cu toate valorile materiale şi spirituale, împreună cu numeroase alte zone locuite de români, aflate pe direcţiile probabile de retragere ale trupelor ruseşti.
Este una dintre marile fapte de vitejie ale ostaşilor români, având în vedere disproporţia dintre cele două tabere, cât şi contextul în care a avut loc bătălia”.