Un grav accident rutier a avut loc la primele ore ale dimineții de sâmbătă, în comuna Vama, în urma impactului dintre două autoturisme patru persoane fiind rănite.
În timp ce conducea un autoturism marca Audi pe DN 17, în centrul comunei, un tânăr localnic de 20 de ani a pierdut, din cauza neatenției, controlul asupra direcției de mers, iar maşina a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism VW Passat condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani din orașul Solca. În urma impactului puternic, cele două autoturisme au fost grav avariate, șoferii mașinilor implicate, precum și o femeie de 26 de ani și un copil de 1 an și 9 luni, ultimii doi pasageri în cel de-al doilea autoturism, suferind leziuni corporale. Una dintre victime a rămas încarcerată în interiorul autoturismului, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru extragerea acesteia dintre fiarele mașinii. Toate cele patru victime ale accidentului au fost transportate la spital de către echipajele ambulanțelor ajunse la fața locului, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 29 de ani și de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 20 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au făcut verificări în baza de date a poliției, constatând că tânărul de 20 de ani este posesor de permis de conducere, însă figurează ca fiind cu restricții. Ulterior ei au constatat că șoferului care a provocat accidentul îi fusese reținut permisul de conducere la data de 16 septembrie, având dreptul de a conduce pe baza unei dovezi înlocuitoare, emisă pentru perioada 16 septembrie-1 octombrie 2019. Pe numele său a fost emis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, rezultatele alcoolemiei în sânge, care sunt la limita comiterii unei fapte penale, urmând a duce la stabilirea unei încadrări juridice.