Salvaţi Copiii România va dona aparatură medicală vitală secţiilor de terapie neonatală din localităţile sucevene Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Dolheşti, în valoare totală de 28.730 de euro.
Secţia de neonatologie a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc va primi patru paturi pe rotile cu saltele, un aspirator de secreţii, un cântar pentru nou-născuţi, un taliometru, un sterilizator de biberoane şi o lampă de fototerapie.
Spitalul Municipal Fălticeni va primi un incubator de terapie, iar Cabinetul medical Dolheşti, un analizor de hemoglobină, un analizor pentru diferenţierea celulelor albe din sânge, un analizor timp de coagulare, un cântar pentru nou-născuţi, un tensiometru şi un taliometru.
Aceasta este cea de-a şasea dotare pe care organizaţia Salvaţi Copiii o face în judeţul Suceava, dotările anterioare având o valoare totală de 112.000 de euro.
Şansă la viaţă pentru prematuri
Toate dotările au fost posibile şi datorită contribuţiei comunităţii locale care, fie în postura de societate comercială, fie în cea de persoană fizică, a donat prin SMS la 8844 cu textul „salvez”, a participat şi a susţinut organizarea Maratonului Cetăţii Suceava 2018, ediţia a II-a, şi a direcţionat 2% din impozitul pe venit.
Preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a declarat: “Dotarea maternităţilor din întreaga ţară este, din punctul de vedere al necesităţii, o prioritate vitală pentru România. Până ajunge şi o prioritate pentru politicile publice, e nevoie de acţiunea şi de solidaritatea noastră. Toţi nou-născuţii au dreptul la viaţă şi, de multe ori, aceasta depinde de un incubator, un ventilator de suport respirator sau de altă aparatură medicală necesară”.
Maratonul Cetăţii Suceava, ediţia a III-a
Până la sfârşitul anului, numărul maternităţilor dotate în cadrul programului de combatere a mortalităţii infantile, derulat de Salvaţi Copiii, se va ridica la 96, cu un total de 630 de echipamente.
„Pentru a ne atinge şi anul acesta obiectivele, Salvaţi Copiii - Filiala Suceava organizează sâmbătă, 21 septembrie 2019, a III-a ediţie a Maratonului Cetăţii Suceava. Cei care doresc să se alăture evenimentului pot afla mai multe informaţii pe www.maratonulcetatiisuceava.ro”, a transmis Camelia Iordache, preşedinta Salvaţi Copiii - Filiala Suceava.
Mecanisme de finanţare
Chiar dacă rata mortalităţii infantile a scăzut în România, în ceea ce priveşte media pe ţară, de la 10 la mia de copii născuţi vii, în 2012, la 6,5 la mie, conform datelor provizorii furnizate de INS pentru 2018, în judeţul Suceava rata mortalităţii infantile a crescut de la 7,1 în 2017, la 8,6 la mia de copii născuţi vii în 2018.
Salvaţi Copiii România a identificat, de-a lungul celor opt ani de campanie pentru reducerea mortalităţii infantile, mecanisme de finanţare care să acopere componenta de intervenţie, pentru că salvarea vieţilor copiilor născuţi prematur este o urgenţă.
Pentru că viaţa unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiţia pe care o facem în maternităţi, Salvaţi Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.
Trebuie menţionat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcţionată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri şi nu poate depăşi 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie 2019.