CFR SA a anunțat oficial că durata călătoriei cu trenul de la București la Suceava se va scurta la doar 5 ore și 30 de minute. Modificarea se va pune în aplicare de la Noul Mers al trenurilor, adică din luna decembrie. Practic, va fi vorba de o reducere a timpilor de mers cu o oră ori chiar cu mai mult de o oră, la anumite trenuri.
Mare parte din lucrările care vor reduce acești timp de mers sunt deja finalizate.
„Personalul feroviar al CFR SA a ridicat până în prezent peste 90% din numărul total al restricțiilor de viteză existente pe Magistrala București - Suceava, iar până la sfârșitul lunii acestea vor fi eliminate în totalitate. Menționăm faptul că restricțiile de viteză au fost ridicate prin efortul depus de angajați specializați din cadrul regionalelor București, Brașov, Iași și Constanța, care au finalizat deja lucrările de reparații, la această oră fiind în desfășurare lucrările pentru ridicarea ultimelor restricții de viteză de pe raza Regionalei CF Galați. Precizăm totodată că, în măsura eliminării ultimelor limitări de viteză, se analizează și posibilitatea reducerii timpilor de circulație la 5 ore”, se arată într-o informare a companiei.
Constantin Axinia, director general al CFR SA, șeful din ultimii ani al CFR Călători pe Moldova, a declarat: “Reducerea duratei de călătorie între București și Suceava este unul dintre obiectivele propuse și atinse pentru noul Mers de Tren, însă ridicarea restricțiilor de viteză și pe celelalte regionale ne va permite să luăm în calcul noi timpi de circulație și pe alte rute feroviare de interes atât pentru călători, dar și pentru operatorii de transport de marfă”.
Reducerea atât de semnificativă a timpilor de mers este o veste excelentă.
Practic, cu acest timp, călătoria cu trenul va fi mai scurtă decât cea cu mașina personală și cu mult mai scurtă decât cea cu autocarul.
În momentul de față trenurile de la București la Suceava au o durată de parcurs de aproximativ 6 ore și jumătate. Pe celălalt sens, de la Suceava la București, timpii sunt de la 6 ore și 20 de minute până la puțin peste 7 ore. Aceste diferențe mari apar la trenurile care au opriri mai lungi pentru a prelua vagoane de la ramurile de trenuri de la Botoșani sau Neamț.