Inconştienţa nu are limite, iar asta a dovedit cu vârf şi îndesat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Frasin. În decurs de numai câteva zile, acesta a fost prins de două ori în timp ce conducea un autovehicul după ce băuse zdravăn.
Ultima dată s-a întâmplat vineri după-amiază. Aflat la volanul unui autoturism marca Ford, tânărul pe nume Mihai Ungurian se deplasa pe drumul naţional 17, în apropiere de Molid, şi a intrat pe contransens şi a lovit doi motociclişti care circulai regulamentar.
Cei doi motociclişti au scăpat doar cu o sperietură serioasă, dar vehiculele au fost avariate. Ştiindu-se cu musca pe căciulă, şoferul a fugit de la locul accidentului, dar nu a ajuns prea departe, deoarece a fost tras pe dreapta de un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava.
Bărbatul le-a spus poliţiştilor că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile din Portugalia, dar nu îl are asupra sa deoarece i-a fost ridicat la Buhuşi, în judeţul Bacău. În plus, poliţiştii care l-au oprit pentru control şi-au dat seama că era băut, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Între timp, după ce au luat legătura cu colegii din Bacău, poliţiştii au aflat că tânărului i s-a ridicat permisul de conducere tot pentru că urcase băut la volan, ocazie cu care s-a ales şi cu dosar penal.
Pentru fapta de vineri, Mihai Ungurian a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar procurorul de caz din Câmpulung Moldovenesc urma să decidă ce măsură va lua ulterior.
Tânărul s-a ales cu un nou dosar penal şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, respectiv„conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.