Prima parcare publică supraterană din municipiul Suceava, care urmează să fie realizată lângă sediul Primăriei Suceava, în zona Areni, ar putea aduce și un nou element de noutate în oraș – prima stradă înglobată într-o clădire.
“Așa cum am anunțat, Primăria municipiului Suceava a demarat procedura pentru realizarea parcărilor supraterane în orașul nostru. Prima parcare va fi realizată la Primărie. Inițial am dorit să facem această parcare în spatele primăriei însă, din păcate, suprafața este mică și nu corespunde cerințelor acestei investiții. În urma discuțiilor avute cu proiectantul, varianta cea mai eficientă este să o realizăm în parcarea din fața primăriei, cu extindere pe strada Universității până la stadion, cu circulație pe strada Universității prin parcarea supraterană. În acest fel s-ar putea face o parcare supraterană de 200 de locuri”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a prezentat și o simulare a viitoarei construcții, cu cinci niveluri, lansând în dezbatere publică această variantă inedită, prin care strada Universității ar urma să fie înglobată parțial în noua clădire, care va rezolva problema lipsei locurilor de parcare în această zonă a municipiului reședință de județ.
Municipalitatea suceveană mai are în plan amenajarea altor nouă parcări supraterane, pentru care se caută încă soluții de finanțare: în Piața Mare, în zona centrală (la steaguri), pe strada Meseriașilor (lângă sediul PSD), în parcarea Taylan, în zona Hotel Bucovina (în parcare), în Piața Mică (lângă Albina), în George Enescu (zona mobilă), în zona Bucovina și în zona Zamca (lângă Protopopiat).
Costurile totale ale parcărilor supraterane sunt estimate undeva la 12 milioane de euro.