Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul atenționează, într-o declarație de presă, autoritățile care decid la nivelul municipiului Rădăuți că amplasarea unor târguri, expoziții sau manifestări publice în zone nepotrivite din centrul localității paralizează circulația, blochează total activitatea din municipiu și generează o puternică nemulțumire în rândul cetățenilor, stricând festivismul acestor manifestări. Dumitru Mihalescul a precizat: „Nu cred că este vreun cetățean care să nu aprecieze frumusețea culturală și importanța târgurilor artizanale și a expozițiilor meșteșugărești care se desfășoară la noi în județ de ani de zile! Cu toții așteptăm cu sufletul la gură să-i găzduim în orașul nostru pe creatorii populari din toată țara și cu toții vedem cât de apreciate sunt aceste manifestări pentru turiști. Copiii se bucură și ei ori de câte ori sosesc artizanii cu jucării sau cu distracții”. Deputatul liberal spune că autoritățile locale din Rădăuți nu fac un efort minim pentru a consulta cetățenii municipiului cu privire la amplasarea acestor târguri, în condițiile în care urbea are străzi înguste, iar instalarea acestor târguri pe bulevardul din centrul localității paralizează toată așezarea.
Mihalescul „Soluții sunt foarte multe, numai dacă primăria ar vrea să le caute”
Din acest motiv cei mai mulți rădăuțeni au ajuns să nu mai „guste” aceste manifestări care sufocă circulația rutieră și aduc disconfort. „Aș aprecia dacă Primăria Municipiului Rădăuți s-ar strădui să evalueze în viitor dacă aceste târguri și expoziții nu ar putea să fie organizate în alte părți ale orașului, astfel încât să nu blocăm cu totul activitatea economică și socială a rădăuțenilor. Soluții sunt foarte multe, numai dacă primăria ar vrea să le caute și să nu compromită astfel frumusețea acestor târguri”, a încheiat deputatul PNL Dumitru Mihalescul, ales în circumscripția electorală nr.35 Suceava.