Pompieri profesioniști de la Fălticeni, dar și de la serviciile voluntare pentru situații de urgență din patru comune, Cornu Luncii, Baia, Rădășeni și Mălini, au intervenit cu nu mai puțin de nouă autospeciale cu apă la un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la un gater din comuna Cornu Luncii. Alarma de incendiu s-a dat la 45 de minute după miezul nopții.
La sosirea echipajelor, ardea interiorul halei de producție și depozitare, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la depozitele de cherestea din apropiere.
Pompierii au reușit să lichideze focul la ora 3.10.
„Focul a afectat tavanul clădirii pe o suprafață de aproximativ 400 mp, o instalație de producție peleți, un încărcător frontal, subansamble pentru producție elemente de tâmplărie și circa 10 tone de peleți”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Din cercetările derulate după lichidarea focului rezultă că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la tabloul electric de distribuție, suprasolicitat.
Pompierii au transmis că au salvat restul halei și utilajelor din interior, precum și depozitele de cherestea din apropiere.