Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din comuna Vadu Moldovei, a fost prins de polițiști suceveni la puțin timp după ce furase o cutie în care se aflau bani donați de clienții unei farmacii de pe bulevardul George Enescu, din zona stației „Mobilă”. Miercuri dimineață, în jurul orei 8.20, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de faptul că în stația de autobuz TPL „Curcubeul” se află un bărbat care are asupra sa o cutie din plastic cu bani ce pare a fi furată.
Polițiștii deplasați la fața locului au reușit să-l identifice pe suspectul care avea asupra sa cutia în care se afla suma de 334 de lei.
Din cercetările demarate ulterior a rezultat că Iulian Ruscan, în vârstă de 35 de ani, din comuna Vadu Moldovei, a sustras cutia cu bani din incinta farmaciei Oana Maria de pe bulevardul George Enescu.
Imaginile de pe o cameră de supraveghere arată cum bărbatul a intrat în farmacie, s-a uitat atent în toate părțile, iar după ce s-a asigurat că nu este nimeni în preajmă s-a apropiat de cutia cu donații aflată pe tejghea, a luat-o și a plecat în grabă.
Polițiștii au recuperat banii și au deschis un dosar penal pentru constatarea flagrantă a infracțiunii de furt.