Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava va organiza, în această lună, alte două întâlniri cu agenţii economici din judeţ pe tema schemelor de ajutor de stat. Cele două întâlniri vor avea loc la sediul Finanţelor din municipiul Suceava. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Finanţele sucevene, în acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat au fost adoptate H.G. nr. 476/2018 şi H.G. nr. 880/2018, de modificare şi completare a H.G. nr. 807/2014.
„Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare”, au transmis Finanţele sucevene. În acelaşi comunicat se mai arată că toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat, Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi va fi punct de informare locală permanentă.
În luna septembrie 2019, sesiunile de informare organizate în judeţul Suceava pentru operatorii economici interesaţi în accesarea ajutoarelor de stat vor avea loc la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice din municipiul Suceava, str. Vasile Bumbac, nr. 7, în zilele de 12 şi 23 septembrie, de la ora 10:00.