Tânărul de 28 de ani din judeţul Botoşani care a provocat joi seara un grav accident de circulaţie, în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa, va fi cercetat sub control judiciar. El a fost eliberat ieri după-amiază din arestul IPJ Suceava, unde a fost introdus în urma emiterii pe numele său a unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Ionuț Daniel Diaconu este acuzat de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, după ce a pătruns cu maşina pe contrasens şi, în urma impactului violent cu un autoturism care circula regulamentar, a curmat viaţa a doi soţi din comuna Berchișești. El se afla la volanul unui autoturism BMW cu care circula dinspre Ilişeşti spre Suceava și s-a angajat neregulamentar în efectuarea unei depăşiri, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca VW, condus regulamentar pe direcţia municipiul Suceava spre comuna Ilişeşti de către Gheorghe Lucaci, în vârstă de 60 ani, din comuna Berchişeşti. În urma impactului violent, bărbatul de 60 de ani care se deplasa regulamentar şi soţia acestuia, în vârstă de 67 de ani, au decedat. Şoferul vinovat de producerea accidentului se afla în mașină împreună cu soţia sa şi cei doi copii mici. După urmărirea imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, de-a lungul traseului parcurs de maşina condusă de botoşenean de la Gura Humorului spre Suceava, oamenii legii au concluzionat că acesta nu se afla la prima depăşire interzisă, făcută pe linie continuă. Chiar dacă avea doi copii în autoturism, cel de la volan a încălcat legislaţia rutieră, depăşirea făcută în final fiind fatală pentru cei doi soţi din comuna Berchişeşti. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate în stare de control judiciar, pentru perioada următoarelor 60 de zile.