Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 3 sep 2019 - Anul XXIV, nr. 205 (7206)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Cine să-i înţeleagă?

Autorităţile engleze, ciumă pentru Severin Tcaciuc, dar mumă pentru Adina „spaima şoselelor”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Autorităţile engleze au luat în ultima perioadă o serie de decizii cel puţin ciudate în cazul sucevenilor pe numele cărora au fost pronunţate condamnări definitive de instanţele din România. Practic, s-a judecat cu unităţi de măsură diferite şi nimeni nu poate explica de ce soluţiile luate sunt la 180 de grade, în oglindă. Concret, este vorba de cele două solicitări de extrădare formulate de statul român în cazul a doi suceveni. Dacă pentru Severin Tcaciuc, cunoscutul om de afaceri sucevean care îşi coordona în ultima vreme afacerile din Austria, s-a luat decizia de a fi trimis „pachet” acasă în doi timp şi trei mişcări, nu de aceeaşi promptitudine au dat dovadă autorităţile insulare şi în cazul Adinei Gabriela Prisacariu, cunoscută şi ca „spaima şoselelor”.

Neoficial, refuzul de a o preda pe Adina Prisacariu ar fi avut la bază condiţiile de detenţie precare din România, condiţii care nu au mai contat în cazul lui Severin Tcaciuc.

Deciziile diametral opuse sunt şi mai de neînţeles dacă stăm şi analizăm din prisma condamnărilor primite de cei doi. Severin Tcaciuc a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, în timp ce Adina „spaima şoselelor” are două condamnări definitive, una de 5 ani şi 2 luni pentru infracţiuni la regimul rutier, respectiv 4 ani pentru contrabandă.

Poate că în ochii judecătorilor din Anglia contrabanda cu ţigări o fi o infracţiune care trebuie tolerată sau poate Adina Prisacariu a devenit dealer autorizat de ţigări pe Marea Britanie, asta având în vedere şi experienţa infracţională căpătată în România.

În plus, există şi alte aspecte greu de înţeles. De exemplu, Severin Tcaciuc a executat deja circa 2 ani de închisoare, luând în considerare şi cele aproximativ 5 luni de arest preventiv din 2001, în timp ce Adina Prisacariu nu a stat în puşcărie nici măcar o zi.

 

Prinsă în Marea Britanie şi apoi eliberată

Înainte de a fi condamnată definitiv în dosarul de contrabandă, Adina Gabriela Prisacariu a părăsit ţara. Mai mult, în luna octombrie a anului 2017, aceasta a fost reţinută de autorităţile britanice, astfel că autorităţile române au solicitat, pe cale oficială, extrădarea sa în România, pentru a-şi executa pedepsele de aici. Ce a urmat este halucinant: nu se ştie exact de ce, însă suceveanca a fost pusă în libertate de autorităţile din Marea Britanie, care au anunţat că nu au nici un motiv să o mai ţină după gratii.

Cert este că Adina Gabriela Prisacariu a fost dată din nou în urmărire, figurând printre urmăriţii pe care Inspectoratul General al Poliţiei Române îi caută, poza sa fiind făcută publică, iar persoanele care pot da relaţii despre aceasta fiind rugate să contacteze imediat poliţia.

Pe lângă dosarul de contrabandă de la Vrancea şi cel privind faptele de conducere fără permis, Adina Gabriela Prisacariu mai este trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un accident în care şi-a pierdut soţul.

Pe 1 august 2014, tânăra, pe atunci în vârstă de 20 de ani, proaspăt căsătorită cu Dragoş, în vârstă de 25 de ani, conducea un Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, pe DN 29 Suceava-Botoşani. Nenorocirea s-a produs în zona de ieşire din comuna Dumbrăveni spre Botoşani. Din cercetări a rezultat că tânăra s-a angajat în depăşirea unui microbuz, în zona de acţiune a indicatorului „depăşirea interzisă”, pe un sector de drum cu linie continuă, cauză din care a intrat în coliziune frontală cu un vehicul greu care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului deosebit de violent, Dragoş, tânărul de 25 de ani, care era pe locul din stânga-faţă, nu a avut nici o şansă, murind pe loc. Adina a suferit şi ea mai multe leziuni, dar a scăpat cu viaţă.

Poate cel mai grav aspect în cazul acestei tinere este că, după accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Printre altele, tânăra nu a oprit la semnalul poliţiei, după ce a fost înregistrată de radar cu viteză excesivă, şi s-a răsturnat cu o altă maşină în şanţ.

 

Severin Tcaciuc, prins în Anglia şi trimis pe repede înainte în România

Severin Tcaciuc are de executat 4 ani de închisoare, în urma unei sentinţe definitive din 2016, pronunţată pentru evaziune fiscală. Suceveanul a fost extrădat imediat ce a fost prins pe teritoriul Angliei, iar apoi a fost transferat şi închis la Rahova. Trebuie spusă că Severin Tcaciuc a contestat condamnarea din 2016, dar judecătorii de la Tribunalul Suceava i-au respins definitiv contestaţia, așa că Severin, prins de poliţiștii din Marea Britanie, a fost imediat extrădat. Cel mai probabil, omul de afaceri va solicita prin avocaţi să obţină reducerea perioadei în care va sta în pușcărie, având mari şanse de câştig, aşa încât va mai petrece după gratii cel mai probabil numai câteva luni.

Severin Tcaciuc a fost condamnat în mai multe dosare penale, în cea mai mare parte pentru infracţiuni de ordin economic.

Ultimul dosar aflat pe rolul instanţelor sucevene s-a încheiat în 2016, iar ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a vizat infracţiuni comise de Severin Tcaciuc, prin intermediul firmelor coordonate de el, în perioada 1996 - decembrie 2002.

Potrivit anchetatorilor, cele mai multe dintre infracţiunile soţilor Tcaciuc s-au derulat prin firma SC Truck Trans SRL Bosanci.

Prin intermediul acestei firme, Severin Tcaciuc ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 43 de miliarde de lei vechi.

În dosarul trimis Judecătoriei Suceava, procurorii vorbesc şi despre ilegalităţile comise de Severin Tcaciuc după ce a pus mâna pe autogara din Fălticeni.

În anul 2000, controversatul afacerist din Bosanci a cumpărat prin SC Truck Trans SRL autogara SC Caravan Auto SA de la Fălticeni.

Severin Tcaciuc a vândut autobuzele către cei 30 de şoferi care lucrau pe ele, determinându-i să îşi înfiinţeze fiecare asociaţii familiale de transport auto de persoane şi apoi să semneze contracte de colaborare între ei şi SC Truck Trans SRL.

Ratele din vânzarea autobuzelor, încasate numerar, nu au fost înregistrate în casă ca bani provenind din vânzări de bunuri, metodă prin care afaceristul s-a sustras de la plata TVA colectată şi a impozitului pe profit.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Autorităţile engleze, ciumă pentru Severin Tcaciuc, dar mumă pentru Adina „spaima şoselelor”.
 Vizualizări articol: 4400 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.11/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.1 din 9 voturi
Autorităţile engleze, ciumă pentru Severin Tcaciuc, dar mumă pentru Adina „spaima şoselelor”4.159

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei