Diferenţele consistente dintre notele iniţiale de la evaluarea naţională şi notele obţinute după soluţionarea contestaţiilor au intrat în vizorul Ministerului Educaţiei, care propune pentru examenul de final de clasa a VIII-a de anul viitor noi reguli privind rezolvarea contestaţiilor.
Astfel, dacă se constată o diferenţă de notare mai mare de un punct între evaluarea iniţială şi cea de după contestaţie, lucrarea va fi evaluată de o a treia comisie, potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei. A treia comisie este formată din doi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii
Până acum, diferenţa prevăzută era de 1,5 puncte.
„Principalul element de noutate pentru evaluarea 2019-2020 îl reprezintă intervenţia asupra modalităţii de soluţionare a contestaţiilor cu scopul de a optimiza procesul de evaluare”, precizează Ministerul Educaţiei.
Calendarul examenului de final de clasa a VIII-a, stabilit între 15 şi 27 iunie 2020
Elevii care în septembrie intră în clasa a VIII-a vor susţine examenul de final de gimnaziu în zilele de 15, 17 şi 18 iunie, potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei, publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, potrivit calendarului aprobat, între 2 şi 5 iunie este programată înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a la examenul de evaluare naţională 2020.
Ei vor finaliza cursurile în data de 5 iunie, iar 10 zile mai târziu, pe 15 iunie, vor susţine proba la limba şi literatura română. Pe 17 iunie este stabilită proba la matematică, iar pe 18 iunie la limba şi literatura maternă.
Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestaţiilor (între orele 14:00-20:00), se desfăşoară pe 22 iunie, urmând ca pe 27 iunie să fie publicate rezultatele finale.
Media generală obţinută de candidaţii care susţin evaluarea naţională intră în componenţa mediei de admitere în învăţământul liceal de stat, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu. Metodologia şi calendarul admiterii se aprobă prin ordin separat.
Structura anului şcolar 2019-2020 cuprinde semestrul I (9 septembrie - 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie - 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.