Zilele Culturii Polone, ediţia a XXI-a, au debutat joi, 29 august, la Muzeul de Istorie. Sub deviza „Mai aproape unii de alţii”, în perioada 29-31 august, au loc simpozionul internaţional dedicat relaţiilor istorice şi culturale polono-române, precum şi aspectelor lor contemporane, expoziţie de fotografie, proiecţie de film şi spectacol folcloric.
În deschiderea Zilelor Culturii Polone, prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a spus că această ediţie este una aniversară, pentru că „se împlinesc 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-polone, prin înfiinţarea reprezentanţelor provizorii, la 9 februarie 1919. Aniversăm, de asemenea, 10 ani de la semnarea acordului dintre Guvernul Republicii Polone şi Guvernul României, privind funcţionarea Institutului Cultural Român la Varşovia şi a Institutului Cultural Polon la Bucureşti”.
De asemenea, organizatorii evenimentului Zilele Culturii Polone au spus că „toată minoritatea polonă din România a aşteptat 12 luni această nouă ediţie, această sărbătoare, marcată în municipiul Suceava, dar şi la Soloneţu Nou, la Sărbătoarea Roadelor. Întâlnirile polonezilor organizate an de an, în România, sunt deja foarte bine cunoscute, apreciate şi iubite de locuitorii Bucovinei”.
La debutul Zilelor Culturii Polone au participat preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, deputatul Victoria Longher, prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Niţă, viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harşovschi şi importanţi oaspeţi din Polonia.
Simpozion şi expoziţie de fotografie
Simpozionul de anul acesta este intitulat „Despre relaţiile polono-române de-a lungul timpului în anul centenarului stabilirii relaţiilor diplomatice polono-române” şi se desfăşoară, pe 29 şi 30 august, la Muzeul de Istorie, în trei secţiuni: „În lumea istoriei”, „În lumea culturii” şi ”În lumea problematicii bucovinene”. Pe 29 august, la Muzeul de Istorie, a avut loc şi vernisajul expoziţiei de fotografie „Luptă şi suferinţă. Polonezii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, prezentată de Institutul Polonez din Bucureşti, în cadrul Zilelor Culturii Polone. Expoziţia poate fi vizitată până pe 9 septembrie 2019 şi este organizată de Uniunea Polonezilor din România, Institutul Polonez Bucureşti şi Muzeul Bucovinei.
Proiecţia filmului polonez „Cold War”, astăzi, la Muzeul de Istorie
Vineri, 30 august, la ora 18:30, la Muzeul de Istorie, va avea loc proiecţia filmului polonez „Cold War” (Războiul rece) de Pawel Pawlikowski. În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al Doilea Război Mondial, şi Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate şi o tânără cântăreaţă pătimaşă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecţiunile fiecăruia şi inevitabilele lovituri ale sorţii. Cu toate acestea, sunt, în mod fatal, condamnaţi să fie împreună. „Cold War”, în regia lui Paweł Pawlikowski, este o poveste de dragoste improbabilă şi, totuşi, neobişnuit de puternică.
Sărbătoarea Roadelor, sâmbătă, la Soloneţu Nou
În cadrul Zilelor Culturii Polone, pe lângă simpozion, organizatorii au pregătit o serie de manifestări culturale, prezentare de noi cărţi dedicate relaţiilor polono-române, iar pe 31 august, comunitatea poloneză din Soloneţu Nou îi aşteaptă pe oaspeţi la Sărbătoarea Roadelor.
Sâmbătă, la ora 11:00, vor avea loc, în cadrul Sărbătorii Roadelor, în satul Soloneţu Nou, comuna Cacica: Liturghia Solemnă, prezentarea roadelor şi a produselor regionale, picnic, concert folcloric susţinut de Ansamblul Regional de Dansuri Populare Pogorzanie din Gorlice – Polonia. Zilele Culturii Polone sunt organizate de Uniunea Polonezilor din România şi cofinanţate de Asociaţia „Wspolnota Polska” din fondurile primite de la Cancelaria Senatului Republicii Polone şi de Institutul Polonez din Bucureşti.