Salonul Queen Elisabeta din municipiul Suceava vine în întâmpinarea clienţilor cu noi oferte. Clienţii care se vor prezenta la salon cu taloane apărute în Monitorul de Suceava vor primi 10% reducere la cele două pachete promoţionale afişate şi pe pagina de Facebook a Salonului Queen Elisabeta şi 20% reducere la o şedinţă facială cu aparatul LPG – ultima generaţie. Taloanele vor fi publicatele în Monitorul de Suceava, în perioada 3 septembrie – 3 octombrie 2019, în zilele de marţi şi joi. Sucevenii şi nu numai trebuie să decupeze taloanele apărute în Monitorul de Suceava şi să se prezinte la Salonul Queen Elisabeta pentru a beneficia de cele mai bune oferte la serviciile solicitate.
Aparatul LPG de ultimă generaţie acţionează asupra corpului doar prin intermediul rolelor de masaj şi al flapsurilor, fără să fie nevoie de geluri sau creme speciale, şi nu creează nici un disconfort pacientului, nu se simte durere. Combinat cu un stil de viaţă echilibrat, o dietă sănătoasă şi o activitate fizică moderată, şedinţele cu aparatul LPG (de ultimă generaţie) vă ajută să aveţi un corp vizibil transformat, specialiştii Salonului Queen Elisabeta recomandând între 10 şi 12 şedinţe. Pentru că LPG M6 Alliance este unic în Suceava, Salonul Queen Elisabeta vine cu oferte greu de refuzat: 20 de şedinţe LPG corporal, trei împachetări, plus două tratamente faciale LPG costă doar 1.500 de lei; 28 de şedinţe LPG corporal, plus două LPG facial costă, promoţional, 2.000 de lei. Acestea sunt preţurile de început, de care ar trebui să profitaţi cât mai repede, să vă faceţi din timp programări, pentru că va urma şi perioada în care preţurile pentru tratamente de slăbire şi remodelare LPG M6 Alliance vor urca, se vor alinia pieţei.
Salonul Queen Elisabeta din municipiul Suceava este recunoscut pentru serviciile de calitate pe care le oferă. Aici găsiţi cea mai nouă tehnologie de epilare definitivă cu laser diodă, un tratament non-invaziv, care nu produce nici un disconfort semnificativ pacientului şi care oferă garanţie 100%. La Salonul Queen Elisabeta Suceava veţi găsi şi un personal amabil, pregătit în orice moment să vă ajute, să vă ofere servicii impecabile, într-o atmosferă plăcută. Pentru mai multe detalii, nu ezitaţi să vizitaţi Queen Elisabeta Suceava – Salon şi Parfumerie (str. Ştefan cel Mare, nr. 43, bl. E3, sc. C), telefon: 0330 803 058; 0748 279 422, www.parfumeriaa.ro.