Un tânăr din comuna Bălăceana, care în ultimii ani a stat mai mult prin puşcării, executând condamnări pentru furturi şi tâlhării, a fost condamnat definitiv de magistraţii de la Curtea de Apel Suceava la 3 ani şi 6 luni de închisoare, după ce a atacat şi deposedat de bani un vasluian care tocmai câştigase o sumă importantă de bani la o sală de jocuri din municipiul Suceava. Magistraţii de la instanţa superioară au menţinut condamnarea dată iniţial de Judecătoria Suceava, cu menţiunea că Vijai Betean a fost condamnat în stare de recidivă postexecutorie.
Pe 19 octombrie 2018, în jurul orei 17.50, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Vaslui, care a relatat că a fost victima unei infracţiuni la scurt timp după ce a părăsit o sală de jocuri de pe bulevardul George Enescu, unde a jucat la unul din aparatele mecanice, reuşind să câştige suma de 1.900 de lei.
Acesta le-a relatat poliţiştilor că în sală mai era un bărbat de etnie romă, care a pierdut sume destul de importante şi care l-a fixat cu privirea în mai multe rânduri.
Victima a relatat că a plecat din sala de jocuri cu intenţia de a merge la Şcheia, la nişte prieteni. Bărbatul a luat-o pe jos, prin pădure. La scurt timp după ce a intrat în pădure, acesta a fost îmbrâncit de către un bărbat de etnie romă, care l-a deposedat de mai multe bunuri pe care le avea asupra sa, respectiv un telefon mobil, suma de 1.900 de lei şi mai multe documente.
Judiciariştii suceveni au stabilit ulterior cine este autorul. Acesta nu a mai fost însă de găsit în municipiul Suceava sau la Bălăceana. Abia pe 31 octombrie, Vijai Betean a fost depistat de poliţiştii din Deva. Individul avea deja calitatea de suspect în dosarul privind tâlhăria comisă la Suceava, astfel că o escortă de la Poliţia municipiului Suceava s-a deplasat la Deva, de unde l-a preluat şi adus la Suceava. A doua zi după ce a fost prins, el a fost arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, rămânând după gratii până la condamnarea definitivă.
Betean mai este suspect şi în alte cazuri de furt şi tâlhărie.
Conform deciziei instanţei, inculpatul ar trebui să achite şi 2.900 de lei daune către victima sa, plus 10.600 de lei cheltuieli judiciare.