Tinerii atleţi rădăuţeni, dar şi iubitorii de mişcare din municipiu vor avea la dispoziţie, de la finele lunii în curs, o pistă modernă pentru antrenamente, dar şi pentru păstrarea unei bune forme fizice.
Administraţia locală rădăuţeană va inaugura peste câteva zile noua pistă de atletism de la stadionul municipal din localitate. Pe parcursul acestei săptămâni au fost turnate ultimele straturi de tartan, iar săptămâna viitoare vor fi aplicate marcajele pe pista modernă.
Primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tatar, s-a deplasat la stadion, zilele trecute, şi după ce a verificat stadiul lucrărilor a declarat: „Sunt convins că această pistă de atletism modernă reprezintă un plus atât pentru municipiu, cât şi pentru rădăuţenii iubitori de sport, care îşi vor putea petrece o parte din timpul liber într-un mod plăcut, practicând diverse sporturi, ceea ce va contribui la o viaţă mai sănătoasă şi armonioasă pentru fiecare”.
Suprafaţa pistei cu tartan este de 3.200 de mp, iar pista circulară va avea şase culoare, fiecare de 1,25 metri lăţime, iar în suprafaţa menţionată va fi inclusă o pistă dreaptă de 100 de metri. Lucrările pentru modernizarea pistei au avut un sprijin financiar în valoare de 150.000 de euro din partea fundaţiei Egger.
Lucrarea a fost executată de Atlas Sport, cea mai mare firmă de construcţii sportive din România.