Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a pieţei Nada Florilor din centrul acestui municipiu. Cătălin Coman a precizat că licitaţia pentru aceste lucrări a fost câştigată de asocierea dintre firmele sucevene Elbi din Fălticeni şi Star Vama Stone din Fundu Moldovei. Valoarea investiţiei este de aproximativ 3,2 milioane de lei, bani care vor fi alocaţi în totalitate de la bugetul local al municipiului Fălticeni. „Este o investiţie necesară deoarece piaţa centrală a municipiului Fălticeni nu a mai fost reabilitată de când s-a construit, înainte de Revoluţie. Mai sunt unii care spuneau că trebuia făcută de mult. Noi am demarat în 2016 procedurile pentru reabilitarea acestei pieţe, cu proiectul tehnic cu toate celelalte etape, obţinerea avizelor şi autorizaţiilor, proceduri care durează. Trebuie spus că procedurile de licitaţie au fost complicate, în condiţiile în care la primele două licitaţii nu s-a prezentat nimeni. În cele din urmă, la a treia licitaţie s-au prezentat două asocieri de firme, am desemnat câştigătorul şi am reuşi să semnăm contractul pentru realizarea lucrărilor”, a precizat Cătălin Coman. El a spus că lucrările vor începe pe 10 septembrie 2019, termenul de realizare fiind de 12 luni. Primarul din Fălticeni a arătat că proiectul constă în înlocuirea întregii suprafeţe de alei pietonale, trotuare şi căi de acces. „Vom apela la o soluţie cu piatră de carieră fasonată, care este şi rezistentă în timp, şi la intemperii, îngheţ-dezgheţ. Este o soluţie aspectuoasă şi utilă, piatra care va fi folosită fiind de aceeaşi culoare cu cea de pe treptele catedralei din centrul municipiului”, a declarat Cătălin Coman. El a adăugat că în piaţa centrală urmează să fie construite două fântâni arteziene noi, iluminate, va fi creat un culoar axial de vizibilitate şi acces către intrarea principală în catedrală şi va creşte suprafaţa de spaţiu verde. Coman a mai spus că în piaţa Nada Florilor vor fi amplasate jardiniere mobile care vor putea fi mutate în funcţie activităţile care vor fi organizate în centrul municipiului. De asemenea, proiectul mai include şi montarea unui sistem de iluminat nou şi a unui sistem de monitorizare video permanent, precum şi mobilier stradal nou şi spaţii de recreere pentru copii şi adulţi.
Cătălin Coman explică de ce nu a putut fi construită o parcare subterană în centrul municipiului
Primarul din Fălticeni a mai declarat că în ultima perioadă unii dintre adversarii săi politici au criticat faptul că în zona centrală a municipiului nu se construieşte o parcare subterană din fonduri europene. Cătălin Coman a ţinut să le transmită acestora să nu mai dezinformeze populaţia, subliniind faptul că în acest exerciţiu bugetar al Uniunii Europene nu se acordă finanţări pentru construcţia de parcări subterane. „Există o polemică întreţinută artificial de unii adversari politici, că de ce nu s-a făcut o parcare subterană cu fonduri europene. În acest exerciţiu financiar Uniunea Europeană nu finanţează parcări subterane în nici o ţară membră din Europa, deci nici în România şi nici în Fălticeni. Am încercat şi ne-am dorit să facem o parcare subterană pe bani europeni, însă valoarea era extrem de mare, de câteva milioane de euro. Singura soluţie era cu bani europeni. Dar Uniunea Europeană nu a mai alocat bani în nici o ţară membră”, a declarat Coman. El a precizat că deşi adversarii săi politici ştiu acest lucru, continuă să spună că se putea realiza o astfel de investiţie din fonduri europene. „Asta trebuiau să o facă cei care au fost înaintea mea la primărie, pentru că erau în timpul exerciţiului financiar trecut al Uniunii Europene, atunci când se finanţau astfel de investiţii, asta înainte de mandatele mele”, a mai spus primarul din Fălticeni.
De precizat că esplanada din piaţa Nada Florilor din Fălticeni a fost inaugurată pe 1 mai 1985, de Ziua Muncii.