Prima ediție a Galei Tinerilor din Mediul Rural pune în lumina reflectoarelor tinerii și poveștile de succes din mediul rural. Gala va avea loc în Bacău, pe 7 septembrie, în cadrul Summitului Tinerilor din Mediul Rural, și marcheazăpremierea proiectelor cu impact în domeniul educației, culturii, voluntariatului și democrației participative, desfășurate în mediul rural, în România.
Oricine poate nominaliza proiecte care s-au finalizat în perioada 1 ianuarie –30 septembrie 2019, în domeniile Educație, Cultură, Voluntariat și Democrație participativă. Sunt așteptate propuneri de proiecte care au implicat tineri din mediul rural și au produs un impact în rândul acestora și la nivelul comunităților rurale.
”Pânăpe 30 august, adunăm povești de bine de pe ulițele satelor românești și le premiem la Gala Tinerilor din Mediul Rural, ce va avea loc pe 7 septembrie, la Bacău, în închiderea Summitului Tinerilor din Mediul Rural. Dă împreună cu noi vizibilitate inițiativelor care au avut un impact pozitiv asupra tinerilor din mediul rural, în domeniile: cultură, educație, voluntariat și democrație participativă! Înscrierile se fac prin completarea și trimiterea formularului disponibil aici: http://bit.ly/2YQ5d4E. Regulamentul de înscriere și detalii organizatorice pot fi accesate la următorul link: http://bit.ly/2Z5qUcs”, transmit organizatorii.
Nominalizările pot fi făcute de către organizațiile nonguvernamentale, grupurile de inițiativă, instituțiile publice, dar și persoane fizice, fie căau fost direct implicate în derularea proiectelor nominalizate sau nu.
Acestea pot nominaliza proiecte la cele patru categorii prin completarea formularului de nominalizare (http://bit.ly/2YQ5d4E) și trimiterea acestuia pe adresa de e-mail: satuleuropeandetineret@gmail.com pânăa data de 30/08/2019, ora 18:00, împreunăcu 3-4 fotografii relevante din cadrul proiectului.
Pentru jurizare se va ține cont de următoarele criterii: problema sau provocările la care răspunde proiectul; obiectivele; relevanța activităților; modul în care au fost implicați tinerii din mediul rural în cadrul proiectului; rezultate; impactul proiectului; elemente de noutate și inovare.