Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, l-a invitat pe senatorul PNL Florin Cîțu să părăsească locul de muncă din Parlamentul României, care este plătit de la bugetul statului român. Solicitarea lui Ioan Stan vine după ce liberalul Florin Cîțu a declarat că bugetarii sunt privilegiații sorții și că aceștia ar trebui să lucreze fără a mai primi tichete de vacanță, sporuri sau pensii speciale. „Se întâmplă cu adevărat ceva în curgerea timpului calendaristic. Să fie de vină subțierea stratului de ozon sau canicula verilor din ultimii ani? Nu pot preciza, dar mă pot arăta îngrijorat că sunt persoane, nu personalități, care vorbesc apăsat de <curățenia de primăvară> în plină lună august a.c. Nu doar că enunță conceptul, ci precizează și ce au de gând să facă în timpul acestei activități. Cică vor pune târnul de nuiele pe bugetarii statului român care nu mai pot de bine, lăfăindu-se într-o seamă de vouchere, tichete de vacanță, sporuri, zile libere, salarii duble față de salariații din sistemul privat și altele asemenea. Declarând sus și tare că bugetarii sunt privilegiații vieții, liderul PNL Florin Cîțu strigă cât îl țin puterile că toate acestea trebuie să dispară din societate, lucru ce se va întâmpla odată cu venirea la putere a partidului pe care îl slujește”, a declarat Ioan Stan. El a spus că a crezut că după gafa de proporții a liderului PNL, Ludovic Orban, „căruia i se cășunase la adresa IT-iștilor”, s-ar fi făcut un licăr de lumină și pe ulița PNL, însă este clar că s-a înșelat. El s-a întrebat „despre ce limpezire de gânduri” poate să fi vorba când un senator în Parlamentul României, plătit de la același buget de stat pe care îl declară „secătuit de bugetari fără merite profesionale”, îi amenință românii cu tăieri de tot soiul. „În disprețul său fără margini la adresa celor ce muncesc cinstit, numitul bugetar etichetează milioane de oameni ca și cum ar avea competența să o facă. Ei bine, eu nu cred că are această competență și în virtutea celor declarate chiar de personajul autodeclarat angajat la salubritatea societății, îl invit să părăsească locul de muncă bugetat de statul român. Iar pe cei care l-au trimis în Parlamentul României pe el și cei asemenea lui îi rog respectuos să aprecieze dacă sunt mulțumiți de disprețul și amenințările cu care li se răspunde. Și pentru a lămuri cum e cu <praful> de care vorbește metaforicul măturător, mă tem că nu este doar praf în ochii alegătorilor, ci chiar programul lor de guvernare. Aviz amatorilor!”, a încheiat Ioan Stan.