Membrii a două familii de romi din Voievodesa-Sucevița au fost implicați într-o încăierare violentă, luni seară, în urma căreia doi bărbați au ajuns la Spitalul Județean Suceava cu mai multe leziuni prin agresiune. În încăierarea petrecută în stradă au participat mai mulți frați din familia Farcaș și membri ai familiei Băcilă. Conflictul ar fi pornit în timp ce frații Farcaș încărcau lemn într-o autoutilitară. Scandalagiii s-au lovit cu parii în cap, cel puțin doi pierzându-și cunoștința.
Inițial, la Spitalul municipal Rădăuți au ajuns patru persoane care au acuzat leziuni, din care două au fost transferate la Spitalul Județean Suceava.
De departe, cele mai multe leziuni le-a suferit un tânăr în vârstă de 23 de ani, din familia Băcilă. El a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, plagă contuză occipitală, contuzie toracică, plagă ureche, contuzie de coloană cervico-dorso-lombară, fiind internat pe secția de Neurochirurgie. La Spitalul Județean a ajuns și un bărbat în vârstă de 38 de ani, din familia Farcaș, care a suferit și el un traumatism cranian cu pierderea cunoștinței și un traumatism de coloană cervicală, ajungând tot pe secția de Neurochirurgie.
Polițiștii au deschis în acest caz dosar pentru comiterea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare și continuă cercetările.