12 tineri din județul Suceava, cu rezultate deosebite în activitatea sportivă, vor fi sponsorizați printr-un program de promovare a talentelor, inițiat de MOL România șiFundația Pentru Comunitate.
În cadrul celei de-a XIV-a ediții a programului au fost depuse 579 de propuneri, cele mai multe de până acum, acordându-se finanțări parțiale sau integrale pentru 296 dintre ele.
Din județul nostru vor beneficia de burse:Alexandru Valentin Ailenei – sanie,
Tudor Mihai Axinte - atletism, Antonia Gabriela Bodnariuc – atletism, Claudia Costiuc – atletism, Ștefan Handaric - sanie, Denisa Kore – atletism, Robert Petru Kore – atletism, Vlad Florin Mușei – sanie, Alexandru Prâsneac – atletism, Madalina Elena Sîrbu – atletism, Delia Ochiană – atletism și Andrei Gafița – atletism (la categoria de vârstă de peste 18 ani).
Președintele juriului la secțiunea sport a fost Violeta Beclea-Székely, campioană europeană la atletism şi doctor în sport,
În cadrul programului se oferă finanțare în valoare totală de 560.000 lei tinerilor sportivi și artiști din toată țara, cu rezultate bune în activitatea sportivă sau artistică pe care o desfășoară.
Contractele de sponsorizare vor fi expediate după data de 1 septembrie. Un solicitant poate să obțină maxim 10.000 de lei pentru achiziționare de echipamente și materiale sau/ și acoperirea cheltuielilor de deplasare.
În decursul celor 13 ani de existență a programului, au fost susținuți 2.184 de tineri cu peste 3.780.000 lei, prin intermediul a 1.724 de proiecte finanțate în toată țara.
„Prin susținerea continuă a tinerilor purtători de valori, influențăm calitatea vieții lor și implicit calitatea vieții comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Performanța tinerilor, precum a primului sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo, înotătorul Robert Glință, este rezultatul talentului, al muncii depuse, dar poartă și amprenta celor care acordă susținere. Ne bucurăm că de șapte ani consecutiv avem onoarea să colaborăm cu el și cu alți tineri valoroși pe diferite perioade, în decursul celor 14 ani de existență a Programului MOL de promovare a talentelor”, a declarat Camelia ENE, Country Chairman & CEO MOL MOL România.