Peste 1.600 de candidaţi s-au înscris pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, judeţul Suceava figurând cu cel mai mare număr de candidaţi, după municipiul Bucureşti. Dintre cei 1.630 de absolvenţi de liceu care sunt aşteptaţi la probele din toamnă ale examenului maturităţii, 1.169 provin din promoţia curentă şi 461 din promoţiile anterioare.
În acest an, sesiunea august–septembrie debutează cu probele scrise şi nu cu cele de evaluare a competenţelor.
Astfel, pe 21 august este programată proba scrisă la limba şi literatura română, 22 august: limba şi literatura maternă, 23 august: proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării.
Inspector şcolar adjunct Alexandra Chirilă, preşedintele Comisiei Judeţene a examenului de bacalaureat, a menţionat că pentru probele scrise din sesiunea august-septembrie 2019, au fost stabilite cinci centre de examen şi două centre zonale de evaluare.
Candidaţii vor susţine probele în următoarele centre din municipiul Suceava: Colegiul Naţional de Informatică ”Spiru Haret”, Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” şi Liceul cu Program Sportiv.
Pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite două centre zonale: Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava şi Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, aici urmând să fie corectate lucrările dintr-un alt judeţ. De asemenea, tezele elevilor suceveni vor fi trimise pentru corectare în alt judeţ, la fel ca la sesiunea din vară.
”Până în acest moment, la Comisia Judeţeană s-a îndreptat o singură cerere de susţinere a examenului în condiţii speciale din partea unui candidat din Gura Humorului, cu tulburări din spectrul autist, ceea ce înseamnă se va asigura o sală de examen separată. Este indicat ca acesta să nu aibă distractori, iar alături de el va fi şi un profesor psiholog. Vom face o cerere către Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Gura Humorului pentru a asigura prezenţa unui psiholog cu care copilul a lucrat şi în trecut”, a arătat Alexandra Chirilă.
Aceasta a mai menţionat că la această sesiune a bacalaureatului, cei mai mulţi candidaţi, circa 1.200, sunt înscrişi la proba obligatorie a profilului, istorie şi matematică.
Primele rezultate vin la începutul lui septembrie
După probele scrise, examenul continuă cu evaluarea competenţelor de comunicare orală în limba română (27, 28 august), evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - 29 august, evaluarea competenţelor digitale - 30 august şi 2 septembrie, evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională - 2 şi 3 septembrie.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 3 septembrie, până la ora 12.00. Pe 7 septembrie vor fi publicate rezultatele finale.
Reamintim că numărul final al candidaţilor care au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2019 la nivelul judeţului Suceava, după rezolvarea contestaţiilor, este de 3.616, adică o rată de promovare de 69,62% din totalul celor prezenţi – 5.194 de elevi.
Bacalaureatul 2020, mai concentrat decât până acum
Un proiect al Ministerului Educaţiei prevede ca bacalaureatul din 2020, prima sesiune, să înceapă cu o săptămână mai târziu faţă de cel din 2019 şi să se încheie cu o săptămână mai devreme.
Potrivit calendarului propus, bacalaureatul ar urma să debuteze pe 9 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, şi să se finalizeze pe 24 iunie cu proba obligatorie a profilului, examen scris.
Practic, probele ar urma să se desfăşoare pe durata a două săptămâni şi nu pe parcursul unei luni de zile, cum a fost la ediţia din vară a bacului din acest an (3 iunie – 4 iulie).