Un bucureştean care şi-a uitat bunurile în trenul cu care venise în zona Bucovinei a avut surpriza plăcută să şi le recupereze pe toate. Bărbatul s-a urcat luni în trenul inter regio 380 care face legătura între Bucureşti Nord şi Vadu Siretului, la graniţa României cu Ucraina, iar în staţia CFR Suceava a coborât. Numai că bărbatul a uitat să-şi ia o haină în care se găseau documente, dar şi peste 1.000 de lei.
Proprietarul s-a adresat Poliţiei Transporturi Feroviare, care a luat legătura cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Poliţiştii de frontieră, împreună cu şeful de tren, au căutat în cele două vagoane ale trenului şi au găsit bunurile uitate.
„Împreună cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră am încheiat un proces verbal în care am consemnat ce bunuri am găsit şi ce sumă de bani. Garnitura de tren a revenit la Suceava, iar aici i-am predat proprietarului toate bunurile”, a arătat Cornel Grigoriciuc, şeful de tren care a adus banii şi actele uitate de proprietar.
Bărbatul care şi-a recuperat bunurile a ţinut să le mulţumească tuturor celor implicaţi în acţiune. „Sincer să fiu, nu mai aveam speranţe că le voi găsi. Oamenii cărora m-am adresat şi-au făcut datoria şi apreciez foarte mult acest gest de normalitate”, a precizat bucureşteanul.