Dispariţia unui bărbat de acasă, în urma unor ameninţări că îşi va pune capăt zilelor, i-a pus pe jar pe poliţişti, care au demarat căutările împreună cu jandarmii şi pompierii. În urma cercetării întregii zone, cel dispărut a fost găsit dormind într-o magazie şi a devenit agitat la vederea uniformelor, fiind transportat la spital.
Incidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Dorna Candrenilor, fiind semnalat poliţiei din municipiul Vatra Dornei duminică după prânz, în jurul orei 15.00. Prin intermediul unui apel la 112, o femeie anunţa atunci faptul că soţul ei, un bărbat de 52 de ani, dispăruse de acasă din cursul zilei precedente, după ce a luat cu el o funie cu care avea intenţia să-şi pună capăt zilelor. În scurt timp s-a creat o echipă operativă pentru căutarea celui dispărut, în cadrul acesteia poliţiştii fiind sprijiniţi de un echipaj al Detaşamentului de Jandarmi Vatra Dornei şi de patru pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri din acelaşi municipiu.
Cercetările şi audierile făcute cu femeia care făcuse sesizarea au stabili că în cursul zilei de sâmbătă bărbatul a consumat băuturi alcoolice la un bar din centrul comunei Dorna Candrenilor, iar în jurul orei 22.30 a fost observat de un localnic în timp ce se deplasa spre domiciliu pe bicicletă. Bicicleta a fost găsită în apropierea locuinţei acestuia, motiv pentru care căutările au fost intensificate în gospodărie şi zona din jur. În timpul căutărilor bărbatul a fost găsit dormind într-o clădire anexă, într-o cămară, pe o saltea improvizată. La scurt timp după ce a fost depistat încuiat în încăpere, bărbatul a devenit agitat şi a revenit asupra intenţiei sale de suicid.
După mai multe discuţii, el a descuiat în final uşa, fiind condus împreună cu soţia la Poliţia Municipiului Vatra Dornei. Ulterior el a fost transferat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru a fi consultat din punct de vedere medical. Din declaraţiile soţiei acestuia, s-a stabilit că bărbatul suferea de anumite afecţiuni medicale, iar începând cu mijlocul săptămânii trecute fusese foarte agitat. Cazul a rămas în atenţia poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţiei Dorna Candrenilor, care vor monitoriza comportamentul bărbatului.