Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au trimis recent în judecată opt inculpaţi, într-un dosar privind gruparea care a distribuit mari cantităţi de etnobotanice în municipiul Rădăuţi şi în localităţile limitrofe.
Principalii inculpaţi din dosar sunt Răzvan Percec, zis „Boss” sau „şeful şefilor”, considerat liderul grupării şi cel care a comercializat cele mai mari cantităţi de etnobotanice, şi Alexandru Huţuleac, zis „Duţu”, individul aflat în arest preventiv după ce, în decembrie 2017, la percheziţia de la locuinţa sa, legată de acest dosar de trafic de etnobotanice, l-a lovit cu sabia în cap pe poliţistul de la Serviciul de Acţiuni Speciale Dan Ciprian Sfichi, care pătrunsese în locuinţă, provocându-i leziuni înfiorătoare. Poliţistul a supravieţuit, dar se află şi acum în recuperare, cu mari probleme de sănătate şi complicaţii care i-au pus viaţa în pericol.
Având în vedere dimensiunile afacerilor cu etnobotanice, de ordinul milioanelor de lei, nici nu este de mirare că s-a ajuns la violenţă extremă.
Peste 3 milioane de lei din etnobotanice vândute cu 25 de lei pliculeţul
Dosarul pentru care au fost trimişi în judecată acum opt inculpaţi vizează fapte mai vechi decât cele pentru care au fost trimişi în judecată mare parte din ei anul trecut. Este însă dosarul care vizează grosul faptelor pentru care sunt judecaţi inculpaţii.
Din datele de anchetă ale procurorilor DIICOT rezultă că, începând cu luna iunie 2012, Răzvan Percec, împreună cu Alexandru Huţuleac, zis „Duţu”, şi Romeo Mihăiţă Roman, zis „Păsăilă”, a constituit, pe raza municipiului Rădăuţi, un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice), la care au aderat ulterior şi alţi inculpaţi.
Răzvan Percec este considerat liderul de facto al grupării.
Din datele structurilor de combatere a crimei organizate Suceava rezultă că Răzvan Percec era coordonator şi cel care asigura aprovizionarea cu substanţe interzise şi distribuirea acestora.
Începând cu iunie 2012, acesta ar fi început să se ocupe de importul de etnobotanice, pe care le-a comercializat cu predilecţie prin intermediul lui Alexandru Huţuleac şi al lui Romeo Mihăiţă Roman, zis „Păsăilă” .
Conform anchetei procurorilor DIICOT, Percec a primit din Slovacia, în perioada mai 2012 - februarie 2014, 31 de colete în greutate totală de 15.226 de grame substanţe psihoactive, din care acesta a alcătuit 126.885 de pliculeţe, pe care le-a vândut cu 25 de lei bucata, încasând suma totală de 3.172.125 de lei (o estimare a anchetatorilor).
Băga banii în maşini de lux
Separat de aceste cantităţi, în decembrie 2014 în locuinţa aceluiaşi Percec au fost găsite 6.000 de grame de substanţe cu efecte psihoactive. Acesta se ocupa inclusiv de porţionarea etnobotanicelor.
Pe lângă infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi de operaţiuni cu etnobotanice, Răzvan Percec este acuzat şi de spălare de bani. Acesta ar fi băgat banii câştigaţi din comerţul cu etnobotanice în special în maşini. Este vorba de un Chrysler, model 300 C, cumpărat cu 7.000 de euro, un VW Touareg de 12.000 de euro, un BMW seria 7 de 10.500 de euro şi un Mercedes Benz, model CLS 350, de 25.000 de euro.
Alexandru Huţuleac a construit o casă evaluată la 120.000 de euro
În cazul lui Alexandru Huţuleac, zis „Duţu”, procurorii au tot un noian de acuzaţii, legate de constituirea grupului infracţional organizat începând cu iunie 2012, împreună cu Răzvan Percec.
Huţuleac este acuzat că a efectuat 564 de tranzacţii cu diferite cantităţi de substanţe psihoactive, cu o multitudine de clienţi, rezultând că a comercializat un total de 3.527 de pliculeţe cu astfel de substanţe, cu preţul mediu de 25 de lei, conform declaraţiilor clienţilor ce au fost identificaţi.
Alexandru Huţuleac a băgat banii într-un teren de 2.000 de mp, în valoare de 10.000 de euro, pe care a construit o casă, a cărei valoare este apreciată acum la aproximativ 120.000 de euro, în care s-a mutat în decembrie 2015. În acea casă s-a petrecut şi atacul criminal asupra poliţistului Dan Ciprian Sfichi. De asemenea, mai sunt date că acesta şi-a cumpărat din banii câştigaţi din droguri şi un Jeep de 25.000 de euro.
Episodul răfuielii prin incendierea unei maşini
Huţuleac a mai avut o maşină care i-a fost incendiată în cadrul răfuielilor dintre dealeri. În 2016, un autoturism de teren Grand Cherokee al lui Huţuleac a fost incendiat de o mână criminală. Autorul a spart un geam şi a aruncat în interior un cocktail Molotov. Norocul lui Huţuleac de atunci a fost că cineva a observat incendiul din interiorul maşinii, iar acesta a avut timp să intervină cu un stingător cu praf şi cu apă şi să limiteze pagubele.
Păgubitul anunţa atunci, prin intermediul avocatului, că oferă o recompensă de 20.000 de euro celui care da o informaţie care să ducă la depistarea autorului.
Evenimentul de atunci a fost o reglare de conturi care pare să fi plecat de la afacerile cu etnobotanice şi de la certurile legate de bani.
Din câte se pare, încă de la acea vreme structurile de combatere a crimei organizate erau deja în plină anchetă şi îi monitorizau pe membrii grupării.
Lista celorlalţi inculpaţi
În acest dosar mai sunt trimişi în judecată Diana Percec, prietena şi apoi soţia lui Percec, acuzată că ridica coletele cu substanţe expediate prin intermediul unor firme de curierat şi le remitea ulterior membrilor grupării, Dănuţ Iulian Pruteanu, Andrei Iulian Lungoci, Cătălin Valerian Bălici, zis „Ralph”, Andrei Bălici şi Ioan Cătălin Crişu. Toţi sunt acuzaţi de distribuire de etnobotanice, însă de cantităţi mai mici decât liderii.
Primul dosar pentru trafic de etnobotanice şi fapte cu violenţă nu a înaintat prea mult în instanţă
În martie 2018, şapte inculpaţi, printre ei şi Răzvan Percec şi Alexandru Huţuleac, au fost trimişi în judecată în primul dosar, pentru o parte din afacerile cu etnobotanice, dar şi pentru fapte cu violenţă. Una dintre ele a fost o reglare de conturi cu un distribuitor.
Huţuleac şi Percec sunt acuzaţi că au pătruns în apartamentul din Iaşi al unui tânăr care a vrut să iasă din gruparea de traficanţi, bătându-l măr.
La începutul lui decembrie 2017, s-au obţinut mai multe mandate în baza cărora, în dimineaţa zilei de 5 decembrie, poliţiştii au descins la domiciliile liderilor grupării.
Ziua neagră: 5 decembrie 2017
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale au descins şi la locuinţa lui Huţuleac. Pe scurt, după ce au strigat „Deschide! Poliţia!” şi au spart uşa de la intrarea, trei poliţişti au intrat în casa suspectului. Imediat după ce poliţiştii au pătruns în casă, Huţuleac, care coborâse deja în hol şi avea în mână o sabie de mari dimensiuni, l-a lovit în „orb”, în zona capului, pe unul dintre poliţişti, de sus în jos. Ce a urmat mai departe se ştie, poliţistul având practic capul despicat în două şi supravieţuind miraculos.
Huţuleac a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de ultraj sub forma tentativei de omor, constituire de grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de persoane şi loviri sau alte violenţe. La acest noian de acuzaţii se vor adăuga cele din noul dosar: constituire de grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive şi spălare de bani.
Deşi este trimis în instanţă de mai bine de un an de zile, acest prim dosar nu a înaintat prea mult, fiind departe de o primă soluţie.
Revenind la noul dosar, cu cei opt inculpaţi trimişi recent în judecată de DIICOT, acesta este înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, în fază de cameră preliminară.
Toţi inculpaţii se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.