Violenţa în familie pare un fenomen în creştere, iar eforturile autorităţilor de a le proteja pe victime par să nu-i impresioneze prea mult pe cei care devin violenţi. Numai în cursul zilei de sâmbătă s-au înregistrat două astfel de cazuri, iar statisticile arată că numărul acestor fapte este în creştere. Din păcate, în unele cazuri nici măcar măsurile restrictive impuse de poliţişti nu-i sperie pe soţii agresivi, astfel încât se ajunge la situaţii neprevăzute.
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Voitinel, a ajuns în spatele gratiilor pentru o perioadă de 24 de ore după ce şi-a lovit soţia. Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, la locuinţa unde femeia în vârstă de 45 de ani şi copiii acesteia îşi duc viaţa.
Poliţia a fost alertată chiar de către unul dintre copii, care a sunat la 112 pentru a cere ajutor. În momentul în care patrula Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a ajuns la Voitinel, în locuinţă se afla doar bărbatul, soţia acestuia fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Municipal Rădăuţi.
Din verificările derulate, a rezultat că sâmbătă seară bărbatul a intrat în curtea locuinţei soţiei, deşi pe numele său exista un ordin de restricţie prin care i se interzicea să se apropie la mai puţin de 200 de metri de consoarta sa şi copii. Iar bărbatul nu doar că a intrat în curte şi locuinţă, dar a şi lovit-o pe femeie.
Pentru că a încălcat ordinul de protecţie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar aseară procurorul de caz urma să ia o decizie în ceea ce-l priveşte, cel mai probabil urmând să fie instituită măsura controlului judiciar. Între timp, soţul agresiv s-a ales cu un nou dosar penal şi este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ”nerespectarea hotărârii judecătorești” și ”violența în familie”.
Şi-a reclamat soţul că o bate şi a cerut ajutor poliţiei
Un alt caz de violenţă familială s-a înregistrat tot sâmbătă, dar de această dată în municipiul Suceava. În dimineaţa acelei zile, o femeie de 33 de ani s-a prezentat la Poliţia Municipiului Suceava şi a reclamat că în zilele de 5 şi 9 august a fost lovită de soţul în vârstă de 38 de ani, care i-a distrus şi o serie de bunuri şi a ameninţat-o de mai multe ori.
Femeia a precizat că-i este frică să se întoarcă acasă şi a solicitat un ordin de protecţie în relaţia cu soţul, împotriva căruia a făcut plângere pentru săvârșirea infracțiunilor de „violență în familie” , „amenințare” și „distrugere”.
Chiar dacă cei doi locuiau în acelaşi imobil, nu a fost nevoie de evacuarea soţului deoarece femeia a precizat că va locui, împreună cu copilul minor, la o prietenă. Poliţiştii au ajuns la concluzia că există risc iminent asupra vieții și integrității femeii, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
Soţul nu a fost prezent la verificările efectuate, dar i s-a comunicat telefonic faptul că are o serie de interdicţii faţă de soţie.