Se caută voluntari în programul educaţional „Ajungem Mari”, dedicat copiilor din centre de plasament. Fiecare voluntar va dedica 3 ore pe săptămână, timp de 8 luni (în perioada noiembrie 2019 – iunie 2020), pentru a-i ajuta pe copii cu pregătirea şcolară sau la ateliere creative. Nu este nevoie de experienţă în lucrul cu copiii. Singurele condiţii pentru înscriere sunt: dorinţa de implicare, seriozitatea şi vârsta de peste 16 ani. Data limită de înscriere este 20 august (mai multe date pe www.ajungemmari.ro, unde găsiţi şi formularul online de înscriere).
Pentru toţi cei înscrişi se va organiza un curs de iniţiere în metode de lucru cu copiii cu traumă (durata cursului este de 8 ore). Experienţa de voluntariat este una frumoasă, iar voluntarii spun că primesc mai mult decât dăruiesc.
„Copiii m-au învăţat să fiu şi mai răbdătoare, mai matură, mai responsabilă şi mai înţelegătoare. Cu ei învăţ să nu mă iau după aparenţe şi să ascult înainte de a judeca. Cu ei învăţ ce înseamnă adevărata bucurie şi am realizat cât de mult înseamnă o încurajare, o îmbrăţişare sau cât de important este să apreciezi oamenii pentru ceea ce sunt acum, fără să ceri prea mult dintr-odată”, este de părere Ionela, voluntar „Ajungem Mari”.
Reprezentanţii Asociaţiei Lindenfeld, organizaţie nonguvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, cea care a demarat programul „Ajungem Mari”, ne-au spus că activitatea proiectului este organizată în module de voluntariat de câte 8 luni, perioada anului şcolar, în care voluntarii îi vizitează săptămânal pe copiii şi tinerii din centre. „Copiii au nevoie de prieteni mai mari care să-i înveţe şi să-i îndrume. Vei dărui 3 ore/săptămână de educaţie, joacă şi încurajare, timp de 8 luni. Devino voluntar pentru copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate”, este îndemnul organizatorilor.