Cele trei testere antidrog alocate de Poliţia Română pentru acţiunile de control trafic din Suceava nu au fost scoase încă în teren, deși folosirea lor în perioada estivală era considerată prioritară. Motivul este unul banal: lipsa unui instructaj care trebuie făcut de o persoană autorizată, care a amânat de mai multe ori venirea la Suceava, din cauza unor motive personale. Așa s-a ajuns ca aparatele să nu fie folosite deloc în iulie și nici în august până acum.
Unul dintre cele trei testere ar urma să fie folosit de Serviciul Rutier Suceava, unul de Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Suceava și unul de poliţiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Suceava – Serviciul Antidrog în cadrul activităţilor specifice.
Aceste testere fac parte dintr-un sistem destul de complex și performant.
Șoferii vor primi aparatul în mână și vor plimba muștiucul de unică folosinţă printre buze și gingii și pe sub limbă timp de 2-3 minute. Testerul va fi introdus apoi într-un aparat care va indica în şase minute dacă șoferul a consumat una din cele şase substanţe interzise pentru care este conceput: cocaină, heroină, opium, marijuana, metamfetamină şi amfetamină. În baza acestui rezultat pe loc, poliţistul va avea deja indiciu de comitere a faptei, iar șoferul suspect de consum de substanţe interzise va fi transportat la spital, pentru recoltarea de probe suplimentare. De asemenea, se va deschide și dosarul penal de „conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.
Un amănunt important este că o persoană care consumă canabis poate ieşi pozitiv, în trafic, când este la volan, şi la destul de multă vreme după consum. Cu alte cuvinte, un şofer care a consumat canabis de mult timp se poate alege cu dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” atunci când este tras pe dreapta de poliţist în trafic, pentru control. Legea nu face deocamdată nici o diferenţiere cu privire la când a fost consumul, astfel că răspunderea penală este aceeaşi.