Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una destinată controalelor în cartierele Burdujeni şi Iţcani. Acţiunea a demarat la ora 19.00 şi s-a finalizat la orele 3.00 ale dimineţii de duminică. În acest interval au fost legitimate 129 de persoane şi au fost controlate aproape 100 de vehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 88 de şoferi. De asemenea, au fost verificate 25 de obiective, unităţi economice, săli de jocuri etc. şi s-au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.600 de lei.
„Având în vedere că în zona cartierului Burdujeni funcţionează principala gară din oraş, mai multe unităţi de cazare, depozite şi alte unităţi economice, poliţiştii au iniţiat un demers de securizare a acestui cartier prin organizarea de acţiuni cu efective sporite. Poliţia municipiului Suceava, în cooperare cu Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, a organizat şi executat o acţiune pe raza cartierelor Burdujeni şi Iţcani, pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii stradale, a actelor cu violenţă, precum şi a faptelor de cerşetorie, vagabondaj, consum de băuturi alcoolice sau substanţe interzise în locuri publice, furt şi tâlhărie. De asemenea, s-a urmărit creşterea gradului de siguranţă în zona şi incinta sălilor de jocuri dar şi a unităţilor de alimentaţie publică”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
În afara celor 23 de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Suceava şi Secţiei de Poliţie Burdujeni, la acţiune au participat şi 8 jandarmi şi 4 poliţişti locali.