Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Pojorâta, şi-a găsit sfârşitul în dimineaţa zilei de duminică, 4 august, în urma unui cumplit accident. Evenimentul rutier s-a petrecut la intersecţia unui drum comunal din Paltinu cu drumul naţional 17A.
În jurul orei 9.30, o femeie în vârstă de 29 de ani, din Vatra Moldoviţei, nu s-a asigurat în momentul în care a pătruns pe drumul cu prioritate, iar urmarea a fost una tragică. Din impactul care a rezultat, maşina care circula regulamentar şi care era condusă de o femeie de 41 de ani, din Pojorâta, a fost împinsă de pe carosabil şi aruncată într-un gard.
Din gardul respectiv s-a desprins un lemn care a pătruns prin parbriz şi l-a lovit mortal pe bărbatul aflat pe scaunul din dreapta, soţul şoferiţei.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Până în prezent se ştie cu exactitate că nici una dintre şoferiţe nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.