Poliţiştii suceveni au reuşit să identifice maşina care în după-amiaza zilei de joi, 1 august, a lovit un adolescent care traversa strada pe trecerea de pietoni nesemaforizată din zona Catedralei de pe Mărăşeşti. Este vorba de un Fiat Punto, care aparţine unui bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Suceava. Identificarea autovehiculului implicat în accident a fost posibilă cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere existente în zona respectivă, imagini care certifică faptul că bicicleta pe care se afla minorul a fost acroşată de maşină.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, urmează să se stabilească persoana care a condus maşina în momentul evenimentului rutier, persoană care se va alege cu dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Adolescentul trecea strada prin loc marcat, însă fără a respecta legislaţia. Mai exact, copilul se afla pe bicicletă şi nu pe lângă ea, aşa cum prevede legea.
Băiatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate, însă nu a rămas internat.