Consilierii judeţeni au votat, ieri, în unanimitate ca taxele la Şcoala de Arte „Ion Irimescu” să rămână la acelaşi nivel ca anul trecut. Astfel, taxa de selecţie a candidaţilor înscrişi pentru examenul de admitere în anul I de studiu, pentru anul şcolar 2019-2020, la Centrul Cultural „Bucovina" Suceava - Direcţia Şcoala de Arte „Ion Irimescu" este de 30 de lei/elev.
Taxa de frecvenţă pentru disciplinele pian, vioară, orgă, canto, chitară, clarinet, nai, saxofon, acordeon, trompetă, pictură-iconografie, grafică, arte video (foto-video), artă decorativă, dans de societate şi instructor de dans popular este de 550 de lei/elev/an şcolar.
Sunt exceptaţi de la plata taxei de frecvenţă şcolară elevii care activează în cadrul disciplinelor care vizează păstrarea tradiţiilor, respectiv ansamblu folcloric, instrumente populare tradiţionale - fluier, tilincă, ocarină, cimpoi, cobză, caval, şi artă populară - ouă încondeiate, cusut, ţesut, brodat, ceramică.
Pentru disciplina dans popular taxa de frecvenţă aprobată este de 150 de lei/elev/an şcolar, iar taxa de eliberare a diplomei de absolvire este de 50 de lei.