Miile de persoane care circulă cu maşina în această perioadă pe drumul naţional 29A, de la Adâncata până la Dorohoi, trebuie să meargă cu viteza melcului pentru a evita spargerea parbrizelor.
Muncitorii de la firma Luconsa Galaţi toarnă din nou piatră concasată pe tronsoanele de drum de pe raza localităţilor Adâncata şi Zvoriştea şi criblura sare de sub roţi la o viteză mai mare de 20-30 km/oră. Turnarea de piatră concasată poartă denumirea tehnică de „tratament dublu invers cu bitum modificat” şi este soluţia care i-a adus la disperare pe localnici şi pe navetişti, mai ales că pe aceleaşi porţiuni de drum a fost aplicată şi anul trecut. Singura zonă fără criblură de pe DN 29A, în judeţul nostru, este la ieşirea din municipiul Suceava (Burdujeni Sat) până la intrarea în comuna Adâncata. Pe această porţiune de 3,5 kilometri s-a turnat în această primăvară strat de asfalt şi este în stare foarte bună.
Pentru cealaltă bucată de drum, însă, până la Vârfu Câmpului, oamenii s-au săturat să reclame la autorităţi că li se distrug maşinile, iar primarul de la Adâncata, Viorel Cucu, a declarat, ieri, că din anul 2018 a transmis circa 10 scrisori şi memorii responsabililor de la Ministerul Transporturilor şi de la Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fără nici un rezultat.
Specialiştii de la drumuri spun că turnarea criblurii este o soluţie tranzitorie către covorul asfaltic
De asemenea, 11 primării de pe traseul DN 29A au trimis un memoriu ministrului Transporturilor, în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia tehnică aleasă şi de calitatea lucrărilor. „Răspunsul ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, primit anul acesta la sesizările noastre, a fost promisiunea că, în 2020, de la Adâncata până la limita cu Vârfu Câmpului va fi turnat covor asfaltic”, a afirmat primarul Cucu.
El a mai spus că a discutat cu cei care toarnă criblura în privinţa termenului lucrărilor şi a primit asigurări că pe raza comunei Adâncata vor încheia până la sfârşitul acestei săptămâni.
De cealaltă parte, specialiştii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi dau asigurări că soluţia la care au apelat este una specifică unui drum cu dale din beton şi ar fi viabilă pentru că va asigura un strat de legătură pentru un viitor covor asfaltic. Conform proiectului, un prim strat de piatră concasată a fost aşternut în 2018, al doilea acum, după care, în 2020, drumul fiind deja tratat, se va putea turna şi mult aşteptatul covor asfaltic. Aceste etape sunt obligatorii, spun cei de la drumuri, pentru a se acoperi crăpăturile din dalele de beton şi a se asigura o legătură bună cu stratul de asfalt.
Şoferii sunt sfătuiţi încă de la intrarea în judeţ, dinspre Botoşani, să reducă viteza şi să păstreze o distanţă mai mare între autovehicule. Primul astfel de panou este amplasat înainte de podul peste râul Siret, printre gunoaiele şi bălăriile cu care sunt întâmpinaţi oaspeţii la intrarea în judeţul Suceava.
Menţionăm că DN 29A, tronsonul până la limita cu judeţul Botoşani, este în administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava.