Singurul candidat înscris la concursul organizat de Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru ocuparea funcţiei de director medical este medicul ortoped Mircea Macovei, a declarat, ieri, managerul instituţiei medicale, Vasile Rîmbu. Dr. Macovei este, de 6 luni, director medical cu titlu interimar. Potrivit managerului, tot un singur candidat s-a înscris şi pentru funcţia de medic-şef al secţiei Obstetrică-Ginecologie, anume medicul ginecolog Laura Coca.
Concursurile se vor desfăşura în perioada 5-7 august a.c. şi constau în interviu şi probă scrisă, plus proba practică la examenul pentru medic şef de secţie.
Componenţa comisiilor de concurs urmează a fi aprobată în şedinţa de miercuri, 31 iulie a.c., a Consiliului Judeţean Suceava. Propunerile vicepreşedintelui CJ Gheorghe Niţă pentru comisia care va examina candidatul la funcţia de director medical sunt: Vasile Rîmbu, preşedinte, şi Irina Vasilciuc, administratorul public al judeţului, Petru Tănasă, secretarul judeţului, Elena-Ionela Savin, şeful Serviciului de resurse umane şi relaţii cu instituţiile publice din cadrul CJ Suceava, dr. Doina-Elena Ganea, şeful secţiei Oncologie a spitalului Suceava, fost director medical – membri. Lor li se adaugă, în calitate de observatori, dr. Răzvan-Codrin Bandac, şeful secţiei Ortopedie, din partea Colegiului Medicilor, şi dr. Bogdan Bondaru, medic în cadrul UPU-SMURD, din partea Camerei Judeţene a Medicilor.
Preşedinte al ambelor comisii de examen este propus managerul Vasile Rîmbu
Pentru proba interviu care va fi susţinută de candidatul la funcţia de medic-şef al secţiei Obstetrică-Ginecologie, comisia propusă spre aprobare consilierilor judeţeni este cu managerul Vasile Rîmbu – preşedinte şi ca membri - directorul medical interimar dr. Mircea Macovei, directorul de îngrijiri Doina Chriap şi directorul economic Paraschiva Maruseac. Comisia de examinare pentru proba scrisă şi pentru proba practică ar urma să-l aibă ca preşedinte pe directorul medical interimar, dr. Mircea Macovei, şi ca membri pe prof. univ. dr. Răzvan Vladimiri Socolov, de la UMF Iaşi, Alina Melinte, medic primar obstetrică-ginecologie în secţia OG a spitalului din Suceava, dr. Ilie Merticaru, medic primar obstetrică-ginecologie, reprezentant al Colegiului Medicilor, Elena-Ionela Savin, şeful Serviciului de resurse umane şi relaţii cu instituţiile publice din cadrul CJ Suceava. Secretar al comisiei este propusă dr. Andreea Onofrei, medic specialist în cadrul secţiei OG a spitalului sucevean.
Interviul va avea loc în data de 5 august, proba scrisă în 6 august, iar proba practică în 7 august a.c..