Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 30 iul 2019 - Anul XXIV, nr. 175 (7176)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   19 imagini |   ø fişiere video

Duminică

Grădiniţă modernă, inaugurată la Poiana Stampei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Duminică, 28 iulie, a fost inaugurată grădiniţa cu program prelungit din comuna Poiana Stampei, în prezenţa oficialităţilor locale, a şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Cristian Cuciureanu, a consilierului judeţean Gheorghe Apetrii, a consilierilor locali, a primarilor din comunele învecinate şi a numeroşi localnici.

Grădiniţa “Piticii veseli din poieniţă”, cu o valoare de 500.000 de euro, a fost edificată în centrul comunei, în cadrul proiectului “Construire grădiniţă cu program prelungit în comuna Poiana Stampei”, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Sub – Măsura 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”. Clădirea grădiniţei cu program prelungit este structurată pe 2 niveluri, tip P+1E, are săli de grupă în care vor învăţa câteva zeci de copii, o sală de mese, bucătărie cu spaţii anexe, o sală multifuncţională, vestiare fete/băieţi, grupuri sanitare pentru fete, băieţi şi educatoare, birou, depozit jucării şi materiale didactice, cameră tehnică, centrală termică proprie şi holuri de acces, spaţiu destinat spectacolelor şi altor activităţi de interior, spaţiu de joacă, absolut necesare desfăşurării activităţii educaţionale. O parte din încăperi au fost mobilate şi utilate, inclusiv cu aparatură IT, pentru altele mobilierul, calculatorul şi jucăriile vor ajunge până cel târziu pe 1 septembrie. Educatoarele au început deja să decoreze sălile de grupă şi să le dea viaţă pentru a putea fi folosite de copiii comunei.

 

Copiii educaţi sunt mândria unei localităţi

Inspectorul general Cristian Cuciureanu consideră că la Poiana Stampei există un campus şcolar cu care s-ar mândri şi localităţile urbane, nu numai din judeţ, ci şi din întreaga ţară.

„Avem o şcoală nouă, o sală de sport cu bazin de înot şi tot ce trebuie, un teren de sport frumos şi acum o grădiniţă modernă care este un exemplu şi pentru mediul urban. Este minunat că şi în mediul rural se dezvoltă astfel de aşezăminte pentru educarea copiilor. Managementul şcolii, primarul şi Consiliul Local s-au gândit la o grădiniţă cu program prelungit pentru a veni în sprijinul părinţilor care sunt din ce în ce mai ocupaţi şi îşi doresc din tot sufletul să-şi poată lăsa copiii în grija educatorilor pentru a putea lucra în linişte”, a precizat inspectorul Cristian Cuciureanu.

Viluţ Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, ne-a spus că această grădiniţă se aliniază celorlalte investiţii în educaţie pe care primăria le-a  realizat sau pe care le va implementa în perioada următoare.

„Ne bucurăm de această grădiniţă cu program prelungit, mult aşteptată de părinţii din Poiana Stampei şi nu numai, şi sperăm ca prin doamna director şi doamnele educatoare care vor activa aici să avem copii educaţi, care să devină mândria localităţii noastre. Nu ar fi fost posibilă această investiţie dacă nu erau alături de mine şi de Consiliul Local câţiva oameni deosebiţi, şi aici i-aş enumera pe arhitectul Bogdan Adomniţei, care şi-a pus amprenta asupra Sălii de sport cu piscină, unicat în judeţul Suceava, şi a Casei de Cultură <Elisei Todaşcă>, unul din primele obiective edificate în comună, şi pe reprezentantul constructorului, Nicolaie Givan, directorul societăţii Amicii Building SRL din Tiha Bârgăului, care în ultimele două săptămâni a stat zi şi noapte pe acest şantier pentru ca noi astăzi să avem ce inaugura”, a declarat primarul Viluţ Mezdrea.

Proiectantul şi constructorul au fost răsplătiţi cu o diplomă şi o plachetă din partea Consiliului Local.

 

O grădiniţă dotată astfel încât copiii să aibă toate condiţiile moderne de confort şi siguranţă

De la prof. drd. Dorina Paicu, directoarea Şcolii Gimnaziale Poiana Stampei, am aflat că Grădiniţa cu Program Prelungit „Piticii veseli din poieniţă” este o grădiniţă mai nonconformistă, „începând cu sigla, care este una veselă, pentru că aici copiii trebuie să vină cu drag. Dacă vor veni cu plăcere de la vârste fragede, sigur le va fi dragă şcoala şi mai departe. Grădiniţa a fost un proiect ambiţios pentru că a fost gândită ca un spaţiu larg, aerisit, cu o compartimentare fericită, pentru trei grupe şi o grupă mixtă de program prelungit. Pentru început avem 22 de copii înscrişi la program prelungit, deja o parte din copiii din Poiana Stampei care erau înscrişi la grădiniţe din Vatra Dornei au revenit în localitate şi sunt convinsă că după ce vor vedea condiţiile de aici vor reveni şi mai mulţi. Putem funcţiona cu trei grupe în program prelungit, pentru că avem dotări care, vă pot garanta, vă vor surprinde într-un mod plăcut, având deja achiziţionate inclusiv pătuţurile.

Ne-am  gândit la copii, la părinţi şi la determinarea tinerilor să revină în comună. Este o oportunitate pentru o parte din părinţii care lucrează şi care au unde să îşi lase copiii până după-amiază. Învăţământul tradiţional românesc din mediul rural trebuie combinat cu modernul pentru a merge înainte”, ne-a spus prof. Dorina Paicu, directoarea Şcolii Gimnaziale Poiana Stampei.

Un sobor de preoţi a oficiat slujba de sfinţire a noii unităţi de învăţământ, iar după tăierea panglicii inaugurale de către unul dintre preşcolari, inspectorul general Cristian Cuciureanu, primarul Viluţ Mezdrea, directoarea Dorina Paicu şi toţi cei prezenţi au putut vizita Grădiniţa “Piticii veseli din poieniţă”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Grădiniţă modernă, inaugurată la Poiana Stampei.
 Vizualizări articol: 1540 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Grădiniţă modernă, inaugurată la Poiana Stampei5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Paste la tavă cu varză și cârnați Este un preparat ardelenesc, foarte sățios, gustos și economic, care nu cere mare efort pentru pregătire. Se poate face cu varză acră sau dulce, se obțin gusturi diferite în fiecare caz. Pentru rezultate optime și un gust desăvârșit... Citeşte