Finanțarea unui proiect foarte important, care vizează simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației în cadrul Primăriei Suceava, a fost semnată luni, la București, de către primarul Ion Lungu.
Proiectul APLICAT (Administrație Publică Locală Informatizată și Calitativă Aplicabilă Tuturor la Suceava), în valoare de 2.774.418 lei, a fost depus pentru finanțare din fonduri europene, în cadrul programului POCA- Programul Operațional Capacitate Administrativă.
„Am semnat contractul de finanțare al unui nou proiect pe fonduri europene, cu o valoare eligibilă de 2.774.418 lei, la care contribuția municipalității este de 2%, adică 55.548,2 lei. APLICAT este un proiect conceput în avantajul cetățenilor, care să beneficieze cu celeritate de anumite documente eliberate de municipalitate, nemaifiind necesar să se deplaseze până la primărie”, a precizat Ion Lungu.
În urma implementării proiectului se vor putea elibera electronic documente precum:
- certificate de urbanism,
-declarații de începere a lucrărilor de construcție,
-certificat de atestare fiscală
-certificat de nomenclatura fiscală,
- eliberare abonamente de parcare,
- aprobare transport greu,
- programare online evidența persoanelor
De asemenea, administrația locală va fi dotată cu o serie de echipamente moderne, necesare pentru simplificarea procedurilor administrative și eliberarea de documente online – scanere, echipamente de comunicații, servere și programe de management documente.
Perioada de implementare a proiectului APLICAT este de 24 luni.