Amintiri din Comunism

Vrând-nevrând, după Freud, încep cu copilăria. Cei 7 ani de acasă, plus cei 7 ani de şcoală şi acasă. Uniunea Sovietică şi ţările de democraţie populară luptau împotriva aţâţătorilor la război: nemernicii de imperialişti, cu bandiţii lor milionari Rockefeller, Du Pont de Nemours şi Morgan (acum numele celei mai mari bănci din SUA). Miliardari au ajuns mai târziu. Europa imperialistă şi revanşarzii vest-germani nu aveau încă milionari care să sugă sângele poparelor din colonii. În Costâna, tocmai atunci, în fosta clădire a pazei conacului boierului de la poartă, în camera din fund, s-a repus în funcţiune dinamul şi s-a adus lumina electrică a lui Edison, nu a lui Ilici, cum spuneau tovarăşii învăţători şi profesori.

Ţăranii trăiau şi lucrau ca în anii 1920-1940, sau ca în timpul lui Creangă, zic eu. Comunism, necomunism, cooperativa de consum, al cărei membru era fiecare ţăran, chiar cu cotizaţie, aducea toate felurile de otrăvuri pentru animale şi, eventual, oameni. Regimul lor nu era strict controlat. Bomboana cu otravă pentru câini o puteam mânca şi eu, aşa de frumos mirosea. Am mai spus că la început, prin 1952, când imperialiştii americani ne-au trimis DDT-ul, evident, contra cost, mie îmi venea să-l ling, aşa de frumos mirosea, un pic cam înţepător, e adevărat. Moartea păduchilor, ploşniţelor şi puricilor omora şi muştele. Mama punea o farfurioară cu lapte în care era dizolvat DDT, pentru nimicirea lor. În cooperativă, unde lăzile cu marmeladă, rahat şi alte produse dulci erau dezvelite, se întindeau fâşiile de hârtie cu lipici pe care se prindeau muştele. Târziu, prin 1980, mă luptam cu roiurile de muşte din casă la Costâna, în vacanţă, cu fel de fel de instrumente, pentru a le scoate afară. Satele erau pline de muşte. DDT-ul nu le-a făcut decât un rău mic. Sunt sigur că şi-ar fi dezvoltat un sistem imunitar puternic, cu timpul. Numai ţânţarii nu ne deranjau ziua, ci doar pe înserate şi în apropierea bălţilor. Ţăranii ştiau că aduc tifosul, dar nu se prea deranjau. Mama şi bunica făceau săpun de casă cu sodă caustică (NaOH), o substanţă toxică. Se vindea la cooperativă în orice cantitate. Nu ştiu ce fel de grăsimi foloseau la săpun, dar trebuie să fi fost slănină alterată, căci altceva nu văd ce ar fi putut fi. Poate seu, dacă murea o oaie, dar oile erau slabe. Am mai amintit, altădată, că pe la 10-11 ani am primit un săpun de faţă, care desfăcut din hârtie mirosea ca o floare. Primul meu impuls a fost să-l mănânc, dar m-a oprit sora mea şi ne-am dus la pârâu să ne spălăm pe mâini şi pe faţă. Pentru picioare, vara foloseam nişte pietre speciale care rodeau rapănul, adică murdăria presată în timp. Exact ca în fluviul sfânt, Gange. Anticorpii erau adevăraţii duşmani ai bolilor. În fond, strămoşii noştri din peşteri se spălau cu săpun? Singurul animal pe care îl spălam vara era vaca. Vaca ţăranului era sfântă, tot ca în India. Sigur că unii o mai băteau, o puneau şi la plug, dar nimeni nu tăia vaca sau viţelul să le mănânce. E păcat, spunea bunica, vaca ne dă lapte. Când mureau, erau duse în groapa lor comună, fără să se atingă nimeni de cadavrul lor. Meritau chiar să fie duse cu preotul la fântâna din beton, cu capac din fier, unde se aruncau leşurile. E adevărat că mai mureau mâţe, deşi foarte greu, şi câini, pe care ţăranii nu-i îngropau, ci-i aruncau prin gropi, unde apăreau muştele.

Ce-am mai vrut să beau eu? Laptele cu DDT, pus pentru muşte, avea un miros îmbietor. Dar ştiam că pot să mă otrăvesc, ca muştele, aşa că numai miroseam produsul toxic. Laptele mai diminua otrava DDT-ului, care nu era chiar aşa de otravă. Folosit ca tratament împotriva dăunătorilor agricoli, după colectivizare, nu a otrăvit ţăranii sau clasa muncitoare, care mânca pâinea, ci şerpii, brotăceii, iepurii, pitpalacii şi alte zeci de specii de animale care trăiau pe câmp, lăsate de Dumnezeu, cum spunea bunica, care omora, însă, fără să ezite, un şarpe în pădure sau un şobolan pe câmp, lăsaţi şi ei de Dumnezeu. Numai râie n-am avut. În Amintiri din copilărie sunt descrise leacurile tradiţionale. Le ştia şi bunica. Mama, când se enerva tare dintr-o cauză oarecare, spunea că o să fiarbă o tufă de strigoaie, să termine odată cu necazurile. Câteva tufe de strigoaie păstra bunica în cămară, sub streaşină. Vindeca şi boli, când era preparată în mod special. Stalin, Iosif Vissarionovici, ne-a lăsat fără ajutorul american din Planul Marshall.