Supravegherea video, controlul accesului şi sistemul de pontaj electronic la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava vor fi instalate şi la secţiile Spitalului Vechi, la Psihiatrie, la Anatomie patologică, la farmacie şi la Blocul alimentar, după ce consilierii judeţeni vor analiza şi aproba, în şedinţa de miercuri, 31 iulie a.c., acest proiect.
În şedinţă va fi supusă aprobării consilierilor judeţeni rectificarea bugetului spitalului, pe partea de venituri, cu suma de 47.002 lei reprezentând venituri din sponsorizări şi din valorificări de bunuri încasate suplimentar, iar pe partea de cheltuieli cu suma de 814.260 lei, din care 237.000 lei reprezintă suplimentarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, 192.000 lei sunt cheltuieli efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent, suma de 769.260 lei fiind alocată pentru investiţii, conform cu solicitarea fundamentată a ordonatorului terţiar de credite, din alte venituri - valorificarea unor bunuri şi din excedentul înregistrat de unitate la sfârşitul anului trecut.
Au fost suplimentate cheltuielile atât pe secţiunea de funcţionare - pentru achiziţia de obiecte de inventar şi pentru plata utilităţilor, cât şi pe secţiunea de dezvoltare, cele mai importante investiţii nou introduse fiind pentru documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie în vederea amenajării Laboratorului de medicină nucleară şi lucrarea de cablare sistem de televiziune şi reţea programare şi monitorizare pacienţi ambulatoriu. Clădirea noului ambulatoriu urmează să fie dată în folosinţă în luna septembrie a acestui an.