Comisarul-şef Aurel Anea, fost şef al Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, a decedat duminică după-amiază la o clinică din Bucureşti, acolo unde era internat pentru a se trata de o boală care în cele din urmă l-a răpus. Aurel Anea a condus PTF Siret până în februarie 2011, când la Siret au descins trupe coordonate de procurori ai structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar 62 de poliţişti de frontieră şi 4 lucrători vamali au fost ridicaţi şi duşi cu autobuzele la Bucureşti pentru audieri. Cea mai mare parte a acestora au fost puşi sub acuzare pentru fapte asimilate celor de corupţie, iar ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat 48 de poliţişti de frontieră la pedepse cu executare.
Printre aceştia s-a numărat şi comisarul-şef Aurel Anea, care a primit 5 ani cu executare, la fel ca şi ceilalţi colegi din PTF Siret. Perioada petrecută în penitenciar, dar şi ancheta la care a fost supus se pare că şi-au lăsat amprenta din plin asupra lui Aurel Anea, care la scurt timp după eliberarea din penitenciar, în noiembrie 2017, a reclamat probleme de sănătate. Aceste probleme s-au agravat şi cu tot tratamentul pe care îl urma nu s-a mai putut evita decesul.
Aurel Anea este al doilea poliţist de frontieră care moare în cursul acestui an dintre cei care au fost anchetaţi de către procurorii DNA. Cealaltă persoană care a decedat este comisarul-şef Nelu Fediuc, fost şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, care, la rândul său, a avut probleme de sănătate serioase înainte de a pleca pe ultimul drum.