Patru elevi din clasele a IV-a și a V-a din județul Suceava au participat la etapa națională a Concursului de Biologie „George Emil Palade”, ediția a V-a, aceștia susținând testul online la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, unitate şcolară organizatoare.
Rezultatele lor s-au concretizat într-o menţiune şi două premii speciale după cum urmează: Mențiune: Ioana Elena Ilaș - Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna, îndrumător prof. Simona Crețan; Premiul Special: Philip Pașcaniuc - Școala Gimnazială Bosanci, prof. Marcela Horga; Premiul special: Vlad Ioan Săndulescu - Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, prof. Maria Horea.
La etapa națională s-a mai calificat și Luca Tudor Sologiuc - Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, prof. Camelia Alexandriuc.
Prima ediţie a concursului de biologie “George Emil Palade” datează din anul şcolar 2002-2003. Concursul a fost gândit iniţial ca olimpiadă de biologie pentru clasele de gimnaziu: clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a, apoi pentru clasele a VI-a și a VII-a, pentru ca, în final, să fie organizat doar pentru elevi din clasele a V-a şi a VI-a.
Acesta a apărut ca un stimulent competițional pentru elevi în vederea pregătirii lor pentru olimpiadele școlare de biologie, naționale și internaționale.